Ce este „Tuta Absoluta” şi cum a reuşit să pună pe butuci afacerile unor fermieri din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plantă atacată de Tuta Absoluta FOTO paradisulverde.ro
Plantă atacată de Tuta Absoluta FOTO paradisulverde.ro

Tuta Absoluta, cunoscută şi ca „fluturele ucigaş”, distruge partea verde a plantei şi este imun la toate insecticidele existente pe piaţă. Efecte vor fi din plin. Roşiile româneşti vor dispărea mai repede de la tarabe iar fabricile de conserve trebuie să se orienteze peste hotare după materia primă.

Tuta Absoluta este cel mai nou dăunător apărut în ţara noastră, semnalat în 2012 pe un lot de legume importate din Spania. Este o molie de dimensiuni mici, cu un zbor haotic.  

Este foarte agresiv şi este prezent în toate bazinele legumicole din România. Tomatele sunt cele mai vulnerabile. Fluturii consumă partea verde a vrejului, iar larvele pătrund în roşie şi o strică.

„Şi în fruct pătrunde şi depune ouăle acolo, depune iarăşi unde două roşii se lovesc între ele. Din cauză că frunza e uscată, fructul nu se mai poate alimenta cum trebuie se coace la mărimea asta mică”, spune Gheorghe Chiriţă, legumicultor din Buzău.

Gheorghe Chiriţă produce tomate de peste 30 de ani. Nu-şi aminteşte să mai fi suferit vreodată pagube atât de mari din cauza unui dăunător. 

Plantele din solarii s-au uscat înainte ca pătlăgelele să atingă dimensiunea normal. S-au copt, însă au semnele atacului de molie şi sunt foarte mici. Fermierul se pregăteşte să distrugă plantaţia.

”Producţia pe care eu trebuia să o am, dacă am făcut jumătate. Pentru că de exemplu planta asta trebuia să fie până sus. Din cauză că s-a uscat, nu a mai avansat. Tuta asta exact la vârf se ridică mai întâi apoi pleacă în jos. Am avut roşii mari, dar acum din cauză că a terminat frunza fructul nu se mai poate alimenta şi desigur nu se mai dezvoltă. Nu mai sunt bune de nimic. Le scot şi le dau foc pentru că mai sunt larve înăuntru. Trebuie ars tot”, declară legumicultorul buzoian.
buzau

Problema fermierului buzoian o au mai toţi cultivatorii de tomate, în special cei cu sere şi solarii. Cercetătorii afirmă că lupta cu acest dăunător va fi îndelungată, pentru că ”el îşi creează precum păianjenul propriile rute de transport, fire minuscule şi dese, şi distruge întreaga parte verde a frunzei”. Soluţiile de combatere sunt ineficiente.

buzau

Această insectă, în ciuda dimensiunii reduse, reprezintă motivul pentru care multe culturi de tomate au fost devastate, cu pierderi de până la 100%. ”Aceasta este o capcană cu apă şi ulei deasupra. Molia se lipeşte de ulei şi pică. Este puţin faţă de cât se înmulţesc. O singură femelă depune cel puţin 250 de ouă”, declară Gheorghe Chiriţă.

Atacul fără precedent al moliei va avea urmări inclusiv în industria alimentară. Vor avea probleme cu aprovizionarea şi fabricile de conserve, care şi-aşa sunt nevoite să importe materie primă atâta vreme cât România asigură doar o cincime din necesarul legume şi fructe pentru industrializare,

”În unitatea noastră de producţie Legume Fructe avem o capacitate de procesare de 10.000 de tone pe sezon, materie pe care o asigurăm din fermele proprii dar şi din altele, după ce ne asigurăm de parametri de calitate, soiuri. Anul acesta fermierii au avut pierderi foarte mari din cauza dăunătorilor. Această situaţie a afectat în termeni de productivitate iar cultura va fi redusă. Toate aceste lucruri se adaugă situaţiei existente deja, anume că se asigură doar 20 la sută din necesarul pentru industrie”, spune Cosmin Gheorghe, administrator Legume-fructe Buzău.

  

buzau

Fermierii şi procesatorii cer deopotrivă o intervenţie rapidă a statului în combaterea acestui dăunător periculos. Sunt necesare subvenţii pentru descoperirea unor mijloace de combatere. O echipă de cercetare din Buzău a amenajat un lot experimental în care încearcă stoparea acestei insecte cu ajutorul altor dăunători din flora spontană, aşa-numiţii prădători, care se hrănesc cu ouăle acestuia.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Cascada La Şipot, de la graniţa judeţelor Buzău şi Prahova, atrage turişti în fiecare weekend

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite