Cheltuieli neeconomice efectuate de Compania de Apă Buzău, descoperite de Curtea de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi arată cu degetul Compania de Apă Buzău, pentru că a ales să plătească 130.000 de euro în trei ani unei firme de avocatură din Cluj, deşi are o armată de jurişti. În schimb, furnizorul de apă şi servicii de canalizare a omis, tot conform raportului Curţii de Conturi, să achite dividende şi redevenţe, de 6,5 milioane de euro, către unităţile administrativ-teritoriale beneficiare, pe ultimii ani.

Curtea de Conturi Buzău a efectuat la finele anului trecut un control la Compania de Apă Buzău în urma căruia inspectorii săi au constatat că în perioada 01 ianuarie 2014-31 decembrie 2016, Compania de Apă nu a plătit Consiliilor locale Buzău, Râmnicu Sărat, Pătârlagele, Nehoiu şi Pogoanele, precum şi Consiliului Judeţean Buzău impozitul pe profit, dividende şi redevenţe cuvenite acestora, în valoare de peste 30.000.000 lei. 

Acelaşi raport al Curţii de Conturi mai arată că, în aceeaşi perioadă, personalul de specialitate din cadrul Companiei de Apă nu a stabilit, înregistrat şi plătit taxa pe clădiri datorată bugetelor locale, inclusiv majorări de întârziere pentru neplata la termen, valoarea fiind de aproape 17.000 de lei, pentru clădirile pe care contribuabilul le deţine în regim de închiriere pe raza unităţilor administrativ teritoriale Ulmeni, Cislău, Chiojdu, Săpoca, Cernăteşti şi Săruleşti.

Auditorii financiari spun că operatorul judeţean de apă şi canalizare a invocat, în sprijinul refuzului de a plăti către beneficiari respectivele sume – pe care le-a virat în contul unui aşa-numit ”Fond de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare“ – un articol din contractul de delegare a serviciului apă şi canal care spune că „pentru a scurta mecanismul de circulaţie al fondurilor şi pentru a asigura eficientizarea procesului de rambursare a împrumuturilor şi realizarea de investiţii din surse proprii, Autoritatea Delegantă este de acord ca întregul profit de distribuit după deducerea sumelor alocate la rezerve, conform prevederilor legale, să fie direct vărsate în Fondul IID”.

La rândul lor, inspectorii Curţii de Conturi spun că articolul respectiv nu este în concordanţă cu prevederile legale, care specifică în mod clar că „alimentarea contului deschis în acest scop se face de către unitatea administrativ-teritorială în termen de 5 zile lucrătoare de la încasarea sumelor datorate de către operator (subl. n.)”.

Tot în raportul Curţii de Conturi se mai arată că în intervalul 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2016, Compania de Apă Buzău a angajat şi efectuat plăţi neeconomice, neeficace estimate la aproape 130.000 de euro, adică 473.671,15 lei, către un cabinet de avocatură din municipiul Cluj Napoca. 

„Plăţile în cauză nu respectă principiile economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în utilizarea fondurilor publice, întrucât la societatea comercială Compania de Apă S.A. Buzău îşi desfăşoară activitatea 9 persoane de specialitate juridică, în baza unor contracte de muncă pe durată nedeterminată, care confom atribuţiilor menţionate în fişa postului au obligaţia să reprezinte interesele societăţii în faţa instanţelor judecătoreşti, executorilor judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie”. 

La finalul raportului, inspectorii Curţii de Conturi au impus luarea unor măsuri urgente de remediere a acestor situaţii create, având ca termen de realizare data de 31 martie.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite