Chihlimbarul, comoara oamenilor săraci din Colţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi vezi pe drumuri sau pe crestele munţilor cu raniţa şi târnăcopul în spate. Oamenii din sat îi recunosc de departe: sunt căutătorii de chihlimbar care au ieşit îndată ce vremea s-a încălzit şi zăpada s-a topit. Comuna Colţi este singura localitate din România în care se găseşte piatra preţioasă în albiile râurilor sau în stâncile munţilor.

Chihlimbarul este o piatră preţioasă de culoare galbenă transparentă cu forme translucide, opace, fiind de origine organică, mai precis provine din răşină.

Vârsta chihlimbarului este apreciată de până la 260 de milioane de ani. Provenind din răşina arborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanţă amorfă, cu toate că nu este mineral.

„Chihlimbarul are peste 260 de nuanţe de la galben-miere şi până la negru-verde şi toate se găsesc aici la noi, la Colţi. Este zonă bogată şi este cunoscută în toată lumea. Probabil aici au fost îndeplinite toate condiţiile atmosferice de formare a chihlimbarului", ne-a declarat Gheorghe Cîrstian, un localnic din Colţi.

Zona Colţi este una deosebită cu case vechi, biserici, mânăstiri, copaci seculari, scăpaţi de secure. Tot acolo, pe lângă vestiigiile rupestre de la Aluniş, în munte, se găseşte chihlimbarul, rostogolindu-se la vale după ploaie.

"Localnicii de aici au trăit de pe urma acestor pietre de când se ştiu. Bucăţile de chihlimbar sunt descoperite de ploile torenţiale. Era ultima speranţă a nevoiaşului. Când rămân fără bani şi are de plătit o datorie, oamenii pleacă pe munte şi găsesc suficient cât să scape de necazuri", ne-a mai declarat Gheorghe Cîrstian.

La Colţi au existat opt mine de exploatare a chihlimbarului care, însă, au fost închise rând pe rând. Unele dintre ele au fost detonate şi astupate iar altele au rămas deschise. Aici caută localnicii piatra preţioasă. Mai sunt şi alte locuri, cum ar fi Strânba, Faţa Repede, Căteasca şi Dănciuleşti unde s-au găsit bucăţi foarte mari de chihlimbar şi unde sătenii caută în continuare.

"Trebuie să ai şi noroc ca să găseşti. Sunt oameni care toată viaţa nu au găsit nicio bucaţică. Şi pe lângă asta, sunt o mulţime de secrete. De exemplu, fie că îl cauţi în mină sau în stâncă trebuie să ştii că în jurul cuibarului de chihlimbar sunt firişoare de cărbune. Acolo unde se aglomerează cărbunele trebuie să găseşti", ne-a declarat Ciprian Chiriac un căutător de chihlimbar din Colţi.

Chihlimbarul e tot mai greu de găsit în zilele noastre şi doar cei din partea locului îi ştiu rosturile şi locul în care se găseşte. Sumele la care se vehiculează că se vinde sunt variate, de la 10 lei piatra, la 10 lei gramul.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite