Condiţii pentru comercializarea porcilor vii pe teritoriul judeţului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
porci png

Comerţul cu porci vii către exploataţiile nonprofesionale de pe teritoriul judeţului Buzău va fi condiţionat de existenţa Formularului de Precomandă, a decis Centrul Local de Combatere a Bolilor. Acesta a mai decis ca în fiecare gospodărie să nu fie fi permisă creşterea a mai mult de 5 porci.

Existenţa Formularului de Precomandă va condiţiona în mod obligatoriu toate actele de comerţ până la ridicarea tuturor restricţiilor impuse de pesta porcină africană pe raza judeţului Buzău. 

În plus, în fiecare gospodărie nu va fi permisă creşterea a mai mult de 5 porci.

Procedura de implementare a acestui formular va fi elaborată şi transmisă spre informare şi conformare tuturor medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi din judeţul Buzău, de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, prin decizie a directorului executiv.

Până joi au fost stinse 7 focare de pestă porcină africană, ultimele la Gura Dimierii şi Mărgăriţi, comuna Beceni. Începând cu jumătatea lunii martie se vor iniţia acţiunile sanitare veterinare specifice în vederea stingerii focarelor de PPA din zona Vadu Paşii precum şi ridicare măsurilor impuse în zonele cu restricţii.

Însă alte două focare de PPA au fost confirmate în această săptămână într-o gospodărie din Racoviţeni şi la Cilibia, la o stână din apropierea râului Buzău unde erau 45 de porci, iar joi au fost adoptate în CLCB planurile de intervenţie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite