Săptămâna trecută, în cazul a trei asistente de la Spitalul JudeŢean, printre care şi Corina Donescu, vicelider al sindicatului SANITAS, s-a început urmărirea penală.
Anchetatorii au stabilit că asistentele făceau parte dintr-o reţea care a reuşit să facă mai multe credite de consum, în valoare de peste 130.000 de lei, pe numele unor bătrâni internaţi. Asistentele aveau sarcina de a face rost de datele persoanele al pensionarilor, pe care le transmiteau unor funcţionari bancari, apoi întocmeau dosare de credite, iar banii obţinuţi erau împărţiţi între membrii grupării. Viceliderul Sanitas Buzău, Corina Donescu a fost cea care a orchestrat furtul de adeverinţe din arhivele Spitalului Judeţean, unde ea era angajată în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe.
Corina Donescu a fost prezentată la Parchet, însă procurorul a decis cercetarea ei sub control judiciar, la fel ca şi în cazul unei analiste. Cei trei asistenţi riscă acum să rămână fără locul de muncă.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate