În ultimele 24 de ore, în judeţul Buzău, echipaje de poliţie, alături de personal din cadrul Poliţiei Locale au verificat 2.159 de persoane aflate în izolare şi au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 8.100 de lei.
De asemenea, au fost aplicate 242 de sancţiuni contravenţionale privind nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare nr. 2 şi 3, în valoare de peste 327.000 de lei.
Totodată, efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Buzău şi ale Grupării Mobile Ploieşti au fost angrenate în misiuni de ordine publică.
Au fost verificate 169 de persoane aflate în izolare la domiciliu şi au fost aplicate 12 amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor prevederilor Ordonanţelor Militare nr. 2 şi 3.
În total, în ultimele 24 de ore, în judeţul Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 390 de poliţişti, 115 jandarmi, 124 de poliţişti locali şi 24 de lucratori Ministerului Apărării Naţionale.
Până joi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate şi externate.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate