Cum arată cel mai valoros chihlimbar din România. „Când rămâne fără bani, omul pleacă în munţi şi scapă de necazuri“

În comuna Colţi, din judeţul Buzău, se găseşte chihlimbarul negru-verde, cel mai valoros dintre toate tipurile de chihlimbar. Dar nu numai pentru această piatră merită să vizitaţi zona Colţi.

Aşezat la Curbura Carpaţilor, judeţul Buzău este un spaţiu extrem de ofertant pentru iubitorii de călătorii în natură. Vulcanii Noroioşi, Focul Viu, aşezările rupestre, toate sunt magneţi din ce în ce mai puternici pentru turiştii din ţară şi din străinătate, care simt nevoia unor alternative la staţiunile aglomerate. 

O poziţie importantă pe lista atracţiilor din judeţul Buzău şi-o revendică şi comuna Colţi, centrul unui minunat tărâm în care pot fi auzite la tot pasul, din gura localnicilor, poveşti ale căutătorilor de chihlimbar, personaje reale, dar şi legende despre pustnicii care au populat odinioară chiliile rupestre. 

Principalele obiective ale aşezării din Munţii Buzăului sunt Muzeul Chihlimbarului şi biserica săpată în stâncă, de la Aluniş, un foarte vechi lăcaş creştin ortodox, în care se slujeşte şi în zilele noastre. Face parte din circuitul monumentelor rupestre din România. 

De la galben la negru-verde

Chihlimbarul este o piatră formată prin fosilizarea răşinii unor anumite specii de pin. Este transparentă, cu forme translucide, opace, de nuanţe ce merg de la galben ca mierea la brun-roşcat sau verde-negru. Ambra, cum i se mai spune, se găseşte în mai multe variante, cele mai cunoscute – în zona Mării Baltice şi în Sicilia, în Carpaţii României, Sahalin, Rusia, şi în Myanmar.

Încă din 1902, a fost dovedit ştiinţific, prin lucrarea de doctorat a savantului Gheorghe Munteanu Murgoci, că rumanitul (tipul de chihlimbar specific munţilor Carpaţi de pe teritoriul României) de la Colţi, unic în lume prin culoarea sa neagră, este chihlimbar, nu tămâie, aşa cum au crezut multă vreme cei din zonă. Dintre cele 162 de nuanţe de ambră cunoscute în lume, ambra de culoare negru-verde, cum este cea din Colţi, este cea mai valoroasă. 

„Rumanitul de Buzău este cel mai preţios chihlimbar din lume. Valoarea este dată de vârsta acestuia, care depăşeşte cu mult un milion de ani. Gândiţi-vă că faimosul chihlimbar de Baltica este cu vreo 40 de mii de ani mai tânăr decât rumanitul. Cel mai mare succinit (n.r. – chihlimbar din zona Mării Baltice) din lume are 32 de kilograme. Toate bijuteriile de pe piaţă sunt făcute din acest tip de chihlimbar“, a explicat Doina Ciobanu, doctor în istorie.

Localnicii sapă în vechile mine

La Colţi au existat pe vremuri opt mine de exploatare a rumanitului care, însă, au fost închise rând pe rând. Unele dintre ele au fost astupate prin detonarea de explozivi, iar altele au rămas deschise. În unele dintre ele, localnicii continuă şi astăzi să sape după răşina din care pot fi confecţionate bijuterii.

„Localnicii de aici au trăit de pe urma acestor pietre de când se ştiu. Bucăţile de chihlimbar sunt descoperite de ploile torenţiale. Era ultima speranţă a nevoiaşului. Când rămâne fără bani şi are de plătit o datorie, omul pleacă pe munte şi găseşte suficient cât să scape de necazuri“, spune Ciprian Chiriac, unul dintre puţinii căutători de chihlimbar din Colţi. 

Localitatea Colţi este singura din România unde ambra, răşina fosilizată, se găseşte în albiile pâraielor. Mai sunt şi alte locuri pe raza comunei, cum ar fi Strâmba, Faţa Repede, Căţeasca şi Dănciuleşti, unde au fost găsite bucăţi foarte mari de chihlimbar şi unde sătenii îl caută încă la suprafaţă. Totuşi, tot Ciprian Chiriac nuanţează: „Trebuie să ai şi noroc ca să găseşti. Sunt oameni care toată viaţa nu au găsit nicio bucaţică. Şi pe lângă asta, sunt o mulţime de secrete. De exemplu, fie că îl cauţi în mină, fie în stâncă, trebuie să ştii că în jurul cuibarului de chihlimbar sunt firişoare de cărbune. Acolo unde se aglomerează cărbunele trebuie să găseşti“.

Ambra e tot mai greu de găsit la suprafaţă şi numai cei din partea locului îi ştiu rosturile şi locul în care se găseşte. Sumele la care se vehiculează că se vinde chihlimbarul sunt variate, de la 10 lei piatra la 10 lei gramul.

Bijuterii pentru Elena Ceauşescu

Pe vremuri, satul Colţi era aglomerat de meşteri în confecţionarea bijuteriilor. Prin mâinile lor au trecut kilograme întregi de ambră. În atelierele lor, fabricau de la coliere, brăţări, cercei, până la ornamente pentru mobilă şi pipe. Înainte de Revoluţie, bijutierii de aici erau renumiţi chiar şi în celebrul „Cabinet 2“. 

„Veneau activiştii şi comandau. Voiau brăţări, cercei, broşe, diverse bijuterii pentru Elena Ceauşescu. Ştiau că eu le lucrez cel mai bine şi îmi spuneau că este înnebunită după ele. Eu luam comanda şi le spuneam când să vină să le ia“, povestea, în 2010, Gheorghe Cârstian, unul dintre ultimii şlefuitori de ambră. Acum, nici el nu mai este printre noi. Din fericire, a lăsat moştenire unui nepot uneltele de prelucrare şi priceperea în a da formă bulgărelui de rumanit. 

De numele lui Gheorghe Cârstian este legată şi povestea pipei din chihlimbar care i-a fost dăruită lui Stalin de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, în anul 1951. Nu a fost şlefuită de el, ci a fost, fără să vrea, furnizorul materiei prime. În acea perioadă, Gheorghe Cârstian era secretar al primăriei din Colţi.

„Fratele meu găsise o bucată mare de chihlimbar, de vreo 200 şi ceva de grame, şi am zis să o cumpăr, ca să o am acasă. Era de culoare galben-roşu. I-am dat 200 de lei şi am luat-o. Într-o zi, doi activişti care mă cunoşteau au venit la soţie şi i-au spus: «Uite, am vorbit cu tovarăşul secretar să îmi daţi bucata aia de chihlimbar». Eu nu voiam, dar le-a dat-o nevasta, pentru că au zis că o plătesc“, a povestit Gheorghe Cârstian. 

Pentru o perioadă, bărbatul nu a mai ştiut nimic de comoara sa, dar a aflat apoi că din bucata sa de chihlimbar ar fi fost confecţionată o pipă pentru dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin.

Muzeul Chihlimbarului, unic în România

Principalul obiectiv din patria chihlimbarului de la Colţi este, evident, muzeul care găzduieşte o impresionantă colecţie de rumanit. Este o clădire asemănătoare caselor ţărăneşti de pe Valea Sibiciului, cu trei niveluri, demisol, parter şi etaj. În cele trei încăperi de la parter se află colecţia de chihlimbar, colecţiile de flori de mină, roci, fosile şi pietre semipreţioase. 

„Colecţia de chihlimbar este unică în ţara noastră şi printre puţinele din lume. În zona Colţi, chihlimbarul se găseşte atât la suprafaţa solului, cât şi în adâncime, în strate dezvelite. Această colecţie este compusă din roci cu chihlimbar, chihlimbar brut şi prelucrat, unelte folosite la extragerea şi prelucrarea chihlimbarului“, ne-a precizat Diana Gavrilă, custodele muzeului.

Muzeul chihlimbarului de la Colţi are în colecţie peste 300 de obiecte din rumanit. Piesa principală este un bulgăre de aproape două kilograme, descoperit de un localnic care săpa după piatră, la pârâu, în urma unei ploi. În expoziţie se mai află un cercel din rumanit care are conservat în el o furnică, despre care specialiştii spun că ar fi trăit cu treizeci de milioane de ani în urmă, şi o bucată de chihlimbar secţionată, care pãstreazã urme din scoarţa copacului din care a provenit rãşina respectivã. 

Expoziţia mai conţine, pe lângă un set de pepite din „piatra soarelui“, cum mai este numită această piatră semipreţioasă, flori de mină, roci, fosile şi pietre semipreţioase, dar şi acte referitoare la exploatarea de chihlimbar, înscrisuri care probează vechimea locuirii pe aceste meleaguri, costume populare, obiecte de etnografie şi altele.

În expoziţia permanentă mai sunt prezentate bijuterii lucrate de meşteri locali şi unelte folosite la prelucrarea chihlimbarului. Muzeul este deschis pentru vizitare de miercuri până duminică, în intervalul 10.00-18.00.

Ultimele exploatări industriale ale chihlimbarului

Prima atestare documentară legată de chihlimbarul din zona Buzăului vine din 1578, când Mihnea Vodă oferea, împreună cu soţia sa, bisericii din Aluniş o danie ce cuprindea şi o uşă încrustată cu bucăţi de chihlimbar. Mai târziu, în 1837, străbătând văile Sibiciului şi Boului, contele rus Demidov consemna primele date despre chihlimbarul local.

Primele exploatări, rudimentare, au apărut între anii 1828 şi 1834. Primele ateliere de prelucrare au apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, iar exploatarea amplă şi organizată a fost pusă în valoare de inginerul Dumitru Grigorescu, între 1902 şi 1937. Ultimele încercări de exploatare industrială au fost consemnate în intervalele 1947-1950 şi 1980-1983.

Povestea bisericii săpate în stâncă

Un alt reper al zonei Colţi, cu o valoare istorică deosebită, este biserica săpată în stâncă, din satul Aluniş, lăcaş vechi de peste 700 de ani, în care preoţii încă mai ţin slujbe. Sunt aproximativ şase kilometri de parcurs, din zona primăriei până la biserica ruperstră. Face parte din circuitul monumentelor rupestre din România, listă dominată de obiective din jurul satului Aluniş, perimetru mărginit de satele Nucu şi Bozioru, unde se găsesc aproximativ 30 de chilii rupeste. 

Se spune că Biserica Aluniş a fost săpată într-un masiv stâncos de către ciobanii Vlad şi Simion, cândva în 1274-1275. Se zice că unul dintre păstori a avut un vis în care era îndemnat să sape în piatră, într-un anume loc, deoarece acolo va găsi icoana Sfintei Fecioare Maria. Ciobanul a făcut întocmai şi a găsit, într-adevăr, icoana. Acest fapt l-a determinat să sape încăperea bisericii, împreună cu celălalt cioban şi cu ajutorul nemijlocit al sătenilor. Lăcaşul a fost atestat documentar în anul 1351 şi a fost schit de călugari până în 1871, când a devenit biserica satului Aluniş. Aceasta a avut şi are hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“. 

Între anii 1840 şi 1850, a fost construit pridvorul de lemn la intrarea în biserică. Acesta se află în exteriorul stâncii şi este perpendicular pe biserica săpată în piatră. Naosul şi altarul sunt săpate în stâncă, cu tavan boltit, despărţite de doi pilaştri. Pe unul scrie cu chirilice „Ma(teio) leat 7056“ (1548). Pe peretele nordic al altarului se află altă inscripţie, în paleoslavă, din care se disting doar numele ctitorilor legendari Simion şi Vlad, precum şi al ieromonahului Daniil.

După anul 1871, lăcaşul creştin a devenit biserică parohială, aşa cum este şi în prezent. Biserica face parte dintr-un complex care este format din biserică, două chilii săpate în stâncă şi încă cinci nedatabile, dintre care trei neterminate, una astupată cu bolovani şi alta pe culme, pentru străjuire.

Drumeţii spre aşezările rupestre

Comuna Colţi, judeţul Buzău, se află la aproximativ 150 de kilometri distanţă de Bucureşti şi la 45 de kilometri de municipiul Buzău. Pentru a ajunge în patria chihlimbarului, trebuie parcurs DN10 Buzău - Braşov, până în localitatea Pătârlagele, după care urmează drumul judeţean Valea Sibiciu - Colţi, o rută de 13 kilometri. Începând din această vară, în urma unor lucrări de modernizare a infrastructurii, se poate ajunge pe drum asfaltat până în centrul comunei Colţi, doar două porţiuni de câte o sută de metri lungime fiind pietruite. 

Cazarea se poate face la pensiuni de pe Valea Buzăului, din Ciuta, Pătârlagele, Nehoiu sau Siriu ori, în limita locurilor disponibile, la pensiunea Nicoară, din satul Aluniş, local care dispune de zece camere dotate cu grup sanitar, televizor şi pat matrimonial. Odată cazaţi la pensiunile din zonă, turiştilor le este uşor să plece în drumeţii spre aşezările rupestre aflate în comunele învecinate, Bozioru şi Brăeşti. 

În acest areal se află o preţioasă salbă de aşezări rupestre care au servit atât ca spaţii de locuit, cât şi ca incinte de cult. Pe pereţii lor sunt inscripţii în chirilică, scrijelite de călugării creştini persecutaţi şi nevoiţi să aleagă sihăstria. Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. 

Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică, formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele. 

Celelalte aşezări rupestre au denumiri relevante pentru încărcătura lor istorică: Peştera lui Dionisie, Agatonul vechi, Agatonul nou şi Peştera lui Iosif. Recent, o echipă de cercetători de la Muzeul judeţean de istorie Buzău au identificat în Grota Fundul Peşterii documente iconografice vechi de peste patru milenii.