Cum să ai cele mai sănătoase legume în grădină. Răsadurile certificate după ani lungi de experimente la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Este forfotă mare, zilele acestea, în serele Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău. Aici se produc răsaduri pentru sute de soiuri de legume şi verdeţuri, din specii vechi româneşti şi hibrizi exotici adaptaţi climei şi solului din ţara noastră.

Unitatea de cercetare, renumită pentru creaţiile sale în legumicultură, îmbunătăţeşte permanent soiurile de legume tradiţionale. 

Astfel, apar ardei din ce în ce mai iuţi, ceapă din ce în ce mai aromată şi mai rezistentă la boli şi dăunători sau tomate cu aspect şi culori noi. Răsadurile de tomate sunt aproape gata pentru comercializare.

”Avem deja în stadiul de răsad câteva zeci de soiuri de tomate. Noi, în colecţie, avem peste 1.500 de soiuri de tomate însă nu le putem comercializa pe toate pentru că sunt pentru cercetare, pentru ameliorare, neomologate. Nu avem dreptul să introducem în piaţă decât numai cu caracter promoţional, la soiurile avansate genetic, pentru testarea pieţei”, spune Costel Vânătoru, şeful Laboratorului de Genetică şi Ameliorare, din cadrul Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău.

buzau

Anul acesta, unitatea de cercetare are în curs de omologare patru soiuri de tomate, trei pentru consum în stare proaspătă şi industrializare şi un soi tip cireaşă, un soi de castraveţi, un soi de ceapă, un soi de varză de toamnă, două soiuri de ardei gras, un soi de ardei gogoşar, unul de pătlăgele vinete şi un soi de dovlecel.

buzau

În ultimii zece ani, în staţiunea de cercetare din Buzău au fost aclimatizate şi soiuri exotice de legume, dintre care se remarcă un soi de castravete, ce îşi are originile în Mexic, spanacul tip liană şi dovlecelul şarpe, care la maturitate capătă gust de tomată.

”Avem soiuri de busuioc, cum este cel alimentar, cu frunza mare, pentru salată, sau busuiocul cu aromă de lămâie, recent omologat, busuiocul cu aromă de trandafir. Mai avem spanacul de Malabar, care poate ajunge la zece metri înălţime, şi dovlecelul şarpe, o specie interesantă, recent aclimatizată, care poate fi utilizat la început ca dovlecel, cu aromă deosebită, iar dacă nu este recoltat la timp se transformă în tomată. De aceea, în Africa mai este numit şi dovlecelul-tomată”, declară Vânătoru.

buzau

Mii de legumicultori din toată ţara folosesc, de mulţi ani, în grădinile lor seminţe şi răsaduri cumpărate de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău, atraşi de rezistenţa şi calitatea materialului săditor.

”Atragem atenţia cultivatorilor să fie foarte atenţi de unde cumpără. Când ducem acasă răsadurile, trebuie să fim atenţi să avem exemplare sănătoase, cu autenticitate clară, să ştim ce soi am cumpărat, ce hibrid am cumpărat şi totodată că răsadul respectiv este liber de boli şi dăunători. Putem infesta terenul, solarul, şi suntem nevoiţi apoi să aplicăm tratamente costisitoare şi nocive. Nu introduceţi în cultură seminţe şi răsaduri bolnave”, spune cercetătorul Costel Vânătoru, de la SCDL Buzău.

buzau

Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău deţine în portofoliu peste 60 de soiuri şi hibrizi omologaţi şi brevetaţi. Are în lucru alte zeci de creaţii, aflate în diferite etape ale cercetării. Multe sunt acum în stadiul de răsad, gata să fie plantate de legumicultori din toată ţara. 

Aceştia pot comanda seminţele sau răsadurile prin pagina de internet a staţiunii - www.scdlbuzau.ro - sau pot cumpăra materialul săditor de la punctul de desfacere al staţiunii, cu sediul pe strada Mesteacănului, nr. 23, municipiul Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite