Cum a eşuat marele Caragiale în gestionarea unei cârciumi. „Se bea mult la berăria lui nenea Iancu...”
0Casa în care I.L. Caragiale a locuit un an în Buzău, cât timp a administrat o cârciumă, se încadrează în salba de atracţii din jurul Gării Buzău. Clădirea poate fi admirată doar la exterior, întrucât este proprietate privată. Nenea Iancu a deţinut între 1894 şi 1895 restaurantul Gării Buzău, însă nu a scos niciun profit.
Buzău are de câteva săptămâni un nou ansamblu de monumente amplasate în zona Gării CFR.
Este vorba despre o locomotivă cu abur, construită în perioada interbelică, dar şi despre un planiglob, o construcţie care marchează faptul că Buzăul este al doilea oraş din lume şi primul din Europa, ca mărime, situat la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord.
Cu ocazia noii amenajări, autorităţile au decis să marcheze pe itinerariul turistic al zonei casa în care a locuit în Buzău marele dramaturg român, I.L. Caragiale, între 1894 şi 1895.
O plăcuţă montată de către autorităţi aminteşte rolul de odinioară al imbobilului. Este locuinţa unui cetăţean, astfel că această casă cu o poveste deosebită nu poate fi vizitată în interior.
”Nimeni din primărie nu s-a gândit până acum să cumpere imobilul acesta şi să-l transforme într-un muzeu în care să existe şi o cameră dedicate lui Caragiale. Merge amenajat aici un muzeu al covrigilor de Buzău, al berii Vulturul, al cârnaţilor de Pleşcoi”, ne-a spus un cetăţean prezent la inaugurarea ansamblului monumental de la Gară.
Foto Iulian Bunilă
În casa de la gară, Caragiale a locuit împreună cu familia, care îl ajuta în gestionarea restaurantului. În cartea ”I.L. Caragiale - Comersant la Buzău”, publicistul Nicolae Peneş, descrie episodul şederii scriitorului în târgul Buzăului.
Aflăm, astfel, că dramaturgul se stabileşte în casa din spatele gării, unde îşi aduce alături familia, soacra şi o nepoată a acesteia, cea care avea să ţină casieria.
„A fost şi a rămas o clădire anostă, cu parter şi un singur nivel, fiind, de-a lungul anilor, poate şi în amintirea comersantului, folosită drept bodegă, un fel de crâşmă restaurant la botul calului. Aici avea nenea Iancu trei odăi şi o bucătărie”, scrie Nicolae Peneş.
Celelalte camere ale casei închiriate de Caragiale îi rămân proprietarului, al cărui fiu, Paul Heinrich, un adolescent de cincisprezece ani, îşi amintea mai târziu de autorul „Scrisorii Pierdute” că ”la restaurantul din gară se ducea mai rar, mai mult pentru a se întâlni cu prieteni sau cunoscuţi.
Sursa Facebook buzaulvechi.oldbuzau
Era bun la suflet, vesel şi foarte apropiat de copiii din cartierul gării, fiind văzut deseori înconjurat de ei, povestindu-le sau făcându-le jucării.
Aventura lui Caragiale în lumea afacerilor s-a îndreptat rapid spre un dezastru, din cauza caracterului său bonom. Cella Delavrancea, în „Dintr-un secol de viaţă”, scria că ”se bea mult la berăria lui Caragiale, dar se plătea puţin, şi numeroşi erau cei care spuneau la revedere, nene Iancule, fără să achite consumaţia”.
Şederea dramaturgului în Buzău se încheie după un an, „comersantul” retrăgându-se din afacerea păguboasă în noiembrie 1895, apăsat de datorii.
Cel mai important creditor este un anume I. Goldfeld, care reclamă, alături de alţii, trei "poliţe protestate" care în total fac 800 de lei. Mai este şi datoria pentru chiria restaurantului, în valoare de 200 de lei, neplătită şi aceasta, pentru care Caragiale are de-a face cu Tribunalul din Buzău.
Un gazetar al vremii, Scipione Bădescu, exclamă "bietul Caragiale! Să fii cel mai bun scriitor al ţării şi negustor la Buzău, să n-ai la timp 200 de lei pentru a achita poliţa. Asta e desigur cea mai genială ironie a soartei".
Fostul concesionar al localului a fost nevoit să îşi achite din datorii „plătind cu un pian, o bibliotecă şi un şifonier scoase la licitaţie în grădina publică, pe creditorul I. Goldfeld” („Tot despre Caragiale”, de Emil Niculescu).
Vă recomandăm să mai citiţi:
VIDEO Cascada La Şipot, de la graniţa judeţelor Buzău şi Prahova, atrage turişti în fiecare weekend
Se încarcă comentariile...
