Cum a reuşit aviaţia militară română să înregistreze zeci de victorii în primii ani de la înfiinţare. Succesele răsunătoare din vara anului 1917

În Primul Război Mondial, România s-a poziţionat ca ţară beligerantă de partea Antantei, începând cu august 1916. După un început dezastruos al campaniei militare, în iarna lui 1916 şi primăvara anului 1917, cu sprijinul important al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, armata română a fost reorganizată şi instruită pe baze moderne adaptate cerinţelor războiului.

A fost momentul în care apărea o nouă armă, aviaţia. ”Fără aportul tinerei arme nu se putea realiza România Mare”, este concluzia istoricilor Valeriu Avram şi Valeriu Nicolescu, autorii lucrării ”Războiul aerian deasupra României (1916 – 1918)”. 

Potrivit celor doi istorici, contribuţia Aeronauticii române în anii Războiului de Întregire Naţională dintre 1916 şi 1919 a fost remarcabilă, ”aviatorii şi artileriştii antiaerieni demonstrând înaltele lor virtuţi de luptători redutabili”. 

Aviatorii au executat 10.000 de ore de zbor, susţinând circa 700 de lupte, obţinând 91 de victorii aeriene.

Numărul de avioane cu care România a intrat în război a fost foarte mic. Calculele specialiştilor arătau că armata română ar fi trebuit să aibă în serviciu 150 de avioane. Corpul de Aviaţie a pus la dispoziţie în prima zi de război numai 24 de aparate de zbor şi acelea nearmate şi neperformante. 

”Fără îndoială că vina cea mai mare au avut-o politicienii, care n-au aprobat sume mari de bani pentru înzestrarea armatei cu avioane moderne”, spun autorii cărţii ”Războiul aerian deasupra României (1916 – 1918)”.

Corpul de aviaţie român nu dispunea de aviaţie de vânătoare, la începutul campaniei din august 1916. Abia la 1 septembrie 1916 au sosit din Franţa primele aparate Nieuport XI Bebe, înfiinţându-se prin ordinul nr. 645 din 30 septembrie Escadrila de Luptă, prima unitate de vânătoare a aviaţiei române.

Nici aviaţie de bombardament nu exista în campania din 1916, unele misiuni de lansare a bombelor în liniile inamice sau asupra vaselor austro-ungare ce navigau pe Dunăre fiind executate individual de către aviatori care nu dispuneau de aparate de ochire sau tabele de trageri.

”Abia în primăvara anului 1917, avioanele Farman 40, 46 şi 60, au fost înzestrate cu lansatoare tip Michelin, care luau 8 bombe de 10 – 12 kg fiecare, tabele de trageri şi aparate de ochire”, scriu autorii volumului ”Războiul aerian deasupra României (1916 – 1918)”.

Situaţia armatei s-a schimbat în următorul an. Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reuşindu-se, în faza iniţială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti. 

Reorganizată în iarna anului 1917, după modelul francez, aviaţia română şi-a adus o importantă contribuţie în lunile ianuarie – mai 1917, frontul inamic fiind fotografiat de trei ori, potrivit istoricilor militari. Astfel, comandamentele trupelor terestre aveau o situaţie foarte clară a dispunerii artileriei trupelor Puterilor Centrale, a fortificaţiilor a depozitelor de arme şi muniţie. 

Între timp, escadrilele româneşti au primit în dotare avioane moderne de vânătoare Nieuport (tipurile 12, 17, 19, 21, 23 şi 28), avioane de bombardament Breguet Michelin, seria 500, armate cu tunuri de 37 mm sau cu lansatoare, care luau 300 kg de bombe, avioane de recunoaştere şi bombardament tip Caudron G.4 bimotoare, cu autonomie de zbor de 6 ore.

Concomitent cu măsurile organizatorice şi de înzestrare, şcoala de piloţi şi observatori aerieni organizată la Bârlad şi Botoşani a pregătit personal necesar încadrării unităţilor de aviaţie.

”Adevărata consacrare a aviaţiei române s-a materializat în timpul marilor bătălii din vara anului 1917, aviatorii noştri zburând continuu şi nu au permis avioanelor Puterilor Centrale să pătrundă în spaţiul nostru aerian. De aici şi numeroasele lupte aeriene duse cu aviatorii germani şi austro-ungari. În vara anului 1917, aviaţia română a avut în serviciu peste 100 de avioane performante, de aici şi importantele victorii aeriene obţinute de aviatorii noştri, la care se adaugă misiunile de recunoaştere îndepărtată sau de armată”, sciu istoricii Avram şi Nicolescu în lucrarea sa dedicată aviaţiei române.

De menţionat că, în cursul anului 1917, s-au executat şi primele misiuni de bombardament pe timp de noapte.  

Contribuţia aeronauticii române în anii Războiului de Întregire Naţională 1916 - 1919 a fost remarcabilă, aviatorii şi artileriştii antiaerieni demonstrând înaltele lor virtuţi de luptători redutabili. Aviatorii au executat 10.000 de ore de zbor, susţinând circa 700 de lupte, obţinând 91 de victorii aeriene.

”Dacă facem o comparaţie cu aviatorii aliaţi italieni, care au avut în serviciu câteva mii de avioane (italienii au fabricat în timpul războiului 12.600 de avioane) şi au obţinut 600 de victorii aeriene, atunci zburătorii noştri au demonstrat eficienţă, mult curaj şi vitejie în luptă”, scriu autorii lucrării ”Războiul aerian deasupra României (1916 – 1918)”.

Aviaţia română de bombardament a lansat în liniile inamice 75 de tone de bombe, iar artileriştii antiaerieni au doborât 55 de avioane inamice. Aşadar, pe frontul românesc, aviaţia Puterilor Centrale a pierdut 146 de avioane doborâte de aviaţia (91) şi artileria noastră antiaeriană (55).

Şi-au pierdut viaţa în accidente aeronautice un număr de 33 de piloţi, mecanici de avion şi observatori aerieni. Prizonierii români aviatori rămaşi în viaţă au fost eliberaţi după încheierea păcii cu Puterile Centrale. 

Majoritatea aviatorilor români au fost decoraţi pentru faptele lor de arme cu înalte ordine şi medalii româneşti şi străine. Un număr de 11 zburători au primit cea mai înaltă decoraţie militară română, Ordinul ”Mihai Viteazul” clasa a III-a.