„Cupa cartierelor”, întrecerea cu care poliţiştii îi ţin ocupaţi pe copii, în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău vor organiza, şi în această vară, „Cupa cartierelor”. Ajunsă la ediţia a VIII-a, competiţia de minifotbal se adresează copiilor şi tinerilor din municipiul Buzău. Competiţia se va desfăşura în perioada 11–24 iulie.

Cei care doresc să participe la acest turneu de minifotbal se pot înscrie până pe data de 8 iulie, la sediul Poliţiei municipiului Buzău.

Copiii şi tinerii din municipiul Buzău au ocazia să participe, în această vară, la cel mai important campionat de minifotbal din judeţul Buzău. Este vorba de competiţia „Cupa Cartierelor”, organizată de Poliţia municipiului Buzău, în parteneriat cu alte câteva institutii din judeţ.

Competiţia se va desfăşura în perioada 11–24 iulie, pe stadionul “Cornel Negoescu”, pe trei categorii de vârstă: „până la 16 ani”, „între 16 şi 20 ani” şi „mai mari de 20 ani”. În primele zile se vor disputa meciuri în grupe, după care vor avea loc meciurile eliminatorii, finalele urmând a avea loc duminică, 24 iulie.

Cei care doresc să participe la competiţia organizată de poliţiştii buzoieni se pot înscrie până pe data de 8 iulie, ora 15.00.

Înscrierea în competiţie se face pe baza unui tabel cu un lot de minimum 10 jucători şi maximum 16. Echipele vor fi formate din 7 jucători – 6 jucatori de câmp plus un portar.

Componenţii echipelor care termină pe primul loc la cele trei categorii de vârstă vor primi din partea organizatorilor cupe, diplome şi premii substanţiale constând în echipament sportive.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite