Demonstraţie cu Mig 21 Lancer, aeromodel creat de un elev al Şcolii de maiştri militari de la Boboc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Şcoala de maiştri Boboc
Sursa Şcoala de maiştri Boboc

În numai doi ani de studiu la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene de la Boboc, elevul caporal Cristian Balogh-Nuc a acumulat întregul bagaj de cunoştinţe necesare pentru a construi de la zero replica la scară mică a unui avion supersonic.

Tânărul care s-a specializat în Electromecanică şi automatizări de bord a a susţinut pe 20 iulie ultima probă a examenului final, respectiv prezentarea lucrării de diplomă.

Pentru această lucrare a realizat un aeromodel la scară după avionul de luptă Mig 21 Lancer, aflat în dotarea Forţelor Aeriene Române. Obiectivul proiectului a fost realizarea aeromodelului funcţional şi prezentarea acestuia în zbor.

„După stabilirea obiectivelor am început construcţia prin tăierea manuală a tuturor pieselor din polistiren extrudat, prelucrarea şi asamblarea acestora prin lipire. Aeromodelul este echipat cu suprafeţe de comandă mobile asemenea avionului real (eleroane, direcţie, stabilizator comandat) acţionate electric”, explică tânărul. 

Pentru sistemul de propulsie, Cristian Balogh-Nuc a optat pentru un motor electric trifazat care antrenează o elice cu două pale amplasate în partea posterioară a fuzelajului. 

”Aeromodelul poate fi controlat la distanţă prin intermediul unei telecomenzi speciale şi poate executa manevre acrobatice”, a explicat elevul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene de la Boboc.

În viitor, elevul caporal Cristian Balogh-Nuc îşi doreşte să exploateze aeronava Mig 21 Lancer la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Operaţiune pentru salvarea unei tinere răpite de soţul agresiv. Erau despărţiţi de două luni

Un tânăr din Buzău a fost reţinut pentru pornografie infantilă. Victima, o copilă cunoscută pe Facebook

Hoţii au pus ochii pe foişoarele de pe cea mai spectaculoasă şosea din Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite