Depozite pentru citostatice contrafăcute, în trei locuinţe din Râmnicu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii buzoieni au descins, miercuri dimineaţă, la trei locuinţe din municipiul Râmnicu Sărat unde ar fi fost depozitate medicamente contrafăcute pentru tratarea cancerului. Gruparea cercetată pentru evaziune, la care s-au făcut percheziţii, ar fi adus din Turcia medicamente contrafăcute pentru tratarea cancerului şi le-ar fi vândut în România printr-un lanţ de farmacii.

Potrivit anchetatorilor mai mulţi bolnavi de cancer au reclamat la Poliţie că au achiziţionat citostatice contrafăcute de la un lanţ de farmacii, despre care ştiau că au produse mai ieftine.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi au descoperit o reţea care se ocupa de importul de medicamente din Turcia, dintre care o parte era exportată mai departe în spaţiul intracomunitar, iar o altă parte era vândută în ţară, prin intermediul lanţului de farmacii Elena, au precizat sursele citate. 

Suspecţii ar fi vândut medicamente în valoare totală de cinci milioane de euro, însă până în prezent anchetatorii nu au stabilit exact câte dintre aceste medicamente erau contrafăcute.

În acest dosar, anchetatorii au făcut, miercuri, 64 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Buzău, Iaşi, Ialomiţa, Argeş şi Olt, urmând să fie duse la audieri zece persoane.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite