Doi copii au rămas blocaţi într-o casă cuprinsă de flăcări. Vecinii au sărit să-i salveze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urmele incendiului provocat de interlopi la Tecuci FOTO Sandu Oprea

Doi copii, de 7 şi 9 ani, din comuna buzoiană Cochirleanca, au fost la un pas să-şi piardă viaţa sâmbătă după-amiază, într-un incendiu care le-a cuprins casa. Copiii lăsaţi fără supraveghere de părinţi s-au jucat cu jarul din sobă şi au declanşat un incendiu care a scăpat de sub control.

După ce focul a cuprins mai multe covoare, camera în care se aflau cei doi copii s-a umplut rapid de fum. Cei mici au intrat în panică au început să ţipe şi n-au mai reuşit să iasă din casă.

Câţiva vecini au auzit ţipetele minorilor şi au observat fumul gros care ieşea din casă după care au intervenit rapid.

Sătenii au reuşit să-i scoată pe cei mici din casa plină de fum şi apoi au chemat pompierii şi salvarea.

„Cei mici s-au speriat după ce casa s-a umplut de fum dar incendiul a fost lichidat rapid de către o maşină de pompieri a primăriei .Din fericire pagubele s-au limitat doar la o cameră”, a declarat Marius Putinică, viceprimarul comunei Cochirleanca.

Deşi copiii sau intoxicat cu fum, starea lor nu s-a agravat, fiind acum în afara oricărui pericol.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite