Dorobanţi, cartierul unde infractorii buzoieni îşi fac de cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul este un oraş cu infracţionalitate ţinută sub control, spun autorităţile, însă aproape că nu trece o zi fără ca poliţiştii să nu aibă de rezolvat un furt sau măcar o încăierare. Pe o hartă virtuală a zonelor vulnerabile din oraş, cartierul Dorobanţi deţine supremaţia la numărul de fărădelegi.

Câteva familii de romi care locuiesc în cartierul Dorobanţi sunt la originea celor mai multe infracţiuni: furturi, tâlhării şi chiar încăierări violente.

În cursul anului 2014, doi nevăzători, profesori la liceul special din oraş, le-au picat victime infractorilor. Primul atac a fost în luna martie. Profesorul Vasile Carapit a fost încolţit de trei adolescenţi şi deposedat de borseta în care avea documentele şi suma de 400 de lei.

Tocmai terminase orele de la şcoala specială şi, în drum spre casă, a trecut prin piaţa agro-alimentară din Dorobanţi, de unde s-a aprovizionat cu un bidon de apă şi alimente cât să-i încapă într-o sacoşă.

”Aveam o mână ocupată cu punga şi borseta, iar cu cealaltă ţineam bastonul de nevăzător. Aproape de bloc, am auzit vocile unor copii care mă îndrumau să o iau la dreapta iar eu le-am zis mulţumesc şi că ştiu drumul. Chiar înainte să intru în bloc, am simţit paşii în urma mea apoi m-am trezit că îmi smulge cineva borseta. Am strigat, dar nu era nimeni prin zonă”, a declarat păgubitul.

Potrivit acestuia, după voci, atacatorii păreau a fi trei puşti, de cel mult 14, 15 ani. Din păcate, alte semnalmente nu le-a putut oferi poliţiştilor, din cauza handicapului său. Avea în borsetă toate actele de identitate, legitimaţie de handicap, carduri dar şi suma de 400 de lei. 

Scenariul s-a repetat în cursul lunii iunie 2014, în acelaşi cartier. De data aceasta, victimă a picat Tiberiu Păun, tot nevăzător, coleg cu Vasile Carapit la Liceul pentru deficienţi de vedere. Venea de la şcoală, după orele de program, iar când a ajuns în dreptul blocului în care locuieşte, bărbatul a fost abordat de un adolescent.

”Mi-a spus că aici e blocul, i-am răspuns că ştiu şi i-am mulţumit, apoi eu mi-am văzut de drum. Urcam scările şi auzeam paşi în spatele meu, dar credeam că e vreun vecin. La etajul doi, m-a apucat brusc de gât, mi-a dat un pumn în spatele urechii, m-a mai lovit de câteva ori şi a băgat mâna în buzunar, după telefon. Am apucat să-i scot mâna apoi am strigat după ajutor. Când s-au deschis uşile vecinilor, a fugit”, a relatat Tiberiu Păun.

Abia după cel de-al doilea caz s-a reuşit descoperirea unui suspect. Este vorba despre un puşti de etnie rromă, Constantin Orlando Macmac, în vârstă de 15 ani. A fost prins după o săptămână şi cercetat pentru tentativă de tâlhărie. Acesta ar fi fost şi la originea primului caz de tâlhărie. 

Tot în Dorobanţi a avut loc, în 2013, cea mai violentă răfuială între clanuri.

În martie 2013, chiar în Vinerea Mare, mai mulţi membri ai  clanului Pasăre au fost răniţi într-o altercaţie cu membrii clanului sportivilor.

  

Teatrul de luptă pentru reglarea conturilor dintre scandalagii a fost terasa unui local de pariuri şi jocuri de noroc, din cartier. 

În timp ce se aflau la masă, grupul de romi a fost zdrobit în bătaie de 15 inşi coborâţi din patru autoturisme, cu bastoane şi cuţite. Martorii spun că zburau scaune şi sticle dinspre terasa barului, iar o parte dintre clienţii care au fost prinşi în mijlocul conflictului au fugit disperaţi printre maşini.

Infracţiuni se produc în toate cartierele oraşului, în locurile mai puţin tranzitate, străzile întunecate, chiar dacă toate cartierele sunt asigurate cu patrule mixte de agenţi de ordine publică şi poliţişti locali.  

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite