Dovleacul-şarpe de la Buzău, cu gust de tomate şi miros de pâine caldă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planta este aclimatizată de echipa cercetătorului Costel Vânătoru Foto I.B.
Planta este aclimatizată de echipa cercetătorului Costel Vânătoru Foto I.B.

Are formă de şarpe, miros de pâine caldă, iar la maturitate, când culoarea i se schimbă din verde în roşu închis, are gustul asemenea tomatelor. Sunt, pe scurt, calităţile celei mai noi specii de dovleac, aclimatizată la Buzău.

Specialiştii de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au reuşit să obţină, după mulţi ani de încercări, o nouă specie de dovleac, pe care au denumit-o „dovleacul-şarpe“. 

Are formă de şarpe şi miros de pâine caldă. La maturitate are gustul asemenea tomatelor, iar culoarea i se schimbă din verde în roşu închis. 

Sunt, pe scurt, calităţile celei mai noi specii de dovleac, aclimatizată la Buzău. 

Este obţinut din încrucişarea unui dovleac chinezesc cu un castravete armenesc, poate atinge doi metri lungime şi este foarte fraged. 

Bostanul se află în ultimul an de testare, iar în scurt timp va fi omologat şi brevetat, ceea ce înseamnă că va fi putea fi cultivată de orice gospodar doreşte să consume şi altfel de legume decât cele tradiţionale.

„Striaţiile şi aspectul uşor spiralat îi conferă denumirea de dovlecel-şarpe iar la noi se comportă foarte bine în cultură. De asemenea, forma de liană îi dă un aspect luxuriant şi de aceea poate fi folosit şi pentru pergole, dar şi pentru consum“, arată Camelia Bratu, cercetător la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.

Dovleacul-şarpe este un soi cu multiple întrebuinţări, spun cercetătorii buzoieni. Poate fi folosit în alimentaţie, pentru consum în stare proaspătă sau în diverse preparate, având o aromă deosebită. Într-un prim stadiu, seamănă la gust cu dovlecelul tradiţional, însă este un pic mai aromat, iar când se maturizează complet aduce la gust mai mult cu tomatele. „Fructul se maturează, iar din verde se transformă în portocaliu şi apoi în roşu grena. În Africa, dovleacul-şarpe este cunoscut ca tomata-şarpe, pentru că la maturitate are gustul unei roşii obişnuite, una foarte bine coaptă“, detaliază Costel Vânătoru, cercetător în cadrul SCDL Buzău.  

Dovleacul-şarpe este, în acelaşi timp, poate fi privit şi ca plantă medicinală. Leguma este valoroasă datorită compoziţiei sale, bogată în sodiu, potasiu, elemente nutritive şi vitamine. Antioxidanţii din compoziţie sunt un complex de elemente nutritive şi enzime specifice care au rolul de a reduce efectele toxice ale radicalilor liberi, adică de a neutraliza moleculele de oxigen instabile, ajutând corpul să nu-şi distrugă propriile celule. Radicalii liberi, dacă nu sunt ţinuţi sub control de antioxidanţi, pot afecta sistemul imunitar şi pot duce la boli de inimă, pulmonare, mentale, degenerative, cancer şi îmbătrânirea prematură a organismului. 

De asemenea, mai poate fi folosit ca plantă ormanentală datorită florilor care au un aspect extrem de plăcut şi sunt foarte parfumate.

Vă mai recomandăm şi:

 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

 

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite