Dozele de vaccin antigripal au ajuns în stocul DSP Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul antigripal lipseşte din cabinetele medicilor de familie Foto

Mai bine mai târziu decât niciodată. Asa se poate spune despre a doua tranşă de vaccinuri antigripale care au ajuns în stocurile direcţiilor de sănătate publică din ţară. La Buzău, DSP a primit peste 23.000 doze de vaccin antigripal. Din fericire, până acum, în ţară, n-a fost înregistrat niciun caz de gripă.

Primele tranşe de vaccinuri antigripale au ajuns în judeţele Constanţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Buzău, Prahova şi în Bucureşti. La Buzău au fost livrate de această dată peste 23.000 de vaccinuri antigripale, iar în octombrie 350. 

Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează  prin cabinetele medicilor de familie şi în spitale. Prioritate la imunizare au copiii, gravidele, vârstnicii şi cei care suferă de afecţiuni cronice.

Potrivit datelor furnizate de Institutul de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat, în acest sezon, cazuri confirmate de gripă. În schimb, în ultima săptămână, la nivel national au fost raportate aproximativ 83 de mii de cazuri de infecţii respiratorii acute.

Pentru prima oară, Ministerul Sănătăţii a încheiat, în acest an, un acord-cadru în ceea ce priveşte achiziţionarea vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani, astfel încât, pe viitor, să fie evitate întârzierile de aprovizionare. Ministerul va cumpăra în acest an peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier, dublu faţă de anul trecut, pentru se asigura imunizarea unui număr cât mai mare de persoane aflate în grupele de risc.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite