Familia unui tânăr chinuit de multe boli are nevoie de sprijinul nostru pentru a putea supravieţui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoianul Nicolae Adrian Bădicu împlineşte 19 ani la jumătatea acestei luni, 19 ani de chin. Suferă de retard mintal, hipoacuzie, dar şi de afecţiuni grave ale oaselor, care îi fac traiul un calvar. Pe lângă el, suferă şi părinţii, asupra cărora bolnavul îşi varsă frustrările generate de sumedenia de boli pe care le îndură.

Din cauza unei tumori care îi macină coloana vertebrală, băiatul are dureri chinuitoare şi a căpătat o cocoaşă care se accentuează pe zi ce trece. Pentru investigaţii şi tratament, familia bolnavului, care este foarte săracă, are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare.

Pentru Nicolae Adrian Bădicu, viaţa a fost un adevărat calvar încă de la naştere, afecţiunea la coloană fiind ultima descoperită dintr-un şir de alte probleme medicale cu care acesta se confruntă.

Născut prematur cu insuficienţă respiratorie, copilul a facut convulsii în urma cărora a rămas cu retard sever şi hipoacuzie. Pentru părinţi, au urmat ani de alergătură între spitale, unde, ca urmare a transfuziilor i-a fost depistată hepatita B şi C, pentru care de 15 ani face tratament la institutul clinic Fundeni.

Ulterior, la investigaţiile medicale, a fost diagnosticat cu osteoporoză, ADHD, tulburare de opoziţie, întârziere mintală severă, nev sebaceu Jaddahson operat, iar recent medicii i-au descoperit o tumoră la coloana vertebrală.

Tatăl a clacat în faţa acestei situaţii, ajungând într-o depresie profundă, dar şi cu afecţiuni cardiace, pentru care a fost pensionat pe caz de boală. Mama are şi ea o lombosciatică supărătoare, care o face din ce în ce mai neputincioasă în a-şi îngriji copilul.

    

Familia nu mai poate face faţă cheltuielilor pentru medicamente, alimente, investigatii, drumuri la spital şi toate celelalte nevoi speciale ale băiatului, care se ridică la 4.000 de lei lunar, şi cere sprijinul oamenilor cu suflet. Mama are numai salariul de asistent personal încadrat la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Buzău, iar tatăl, care în prezent este pensionat de invaliditate, primeşte lunar câte 630 de lei.

Are nevoie de multiple investigaţii medicale, cea mai apropiată programare fiind pe 17 septembrie, la Fundeni, iar mama adolescentului spune că nu are bani nici măcar pentru biletele de tren. 

Pentru donaţii, familia a deschis conturi la Banca Transilvania, pe numele Bădicu Helene, telefon 0722.128.954:

RO20BTRL01001201309546XX Contul în lei

RO66BTRL01004201309546XX Contul în euro

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite