Fermier nevoit să angajeze zilieri pe Facebook: localnicii preferă cârciuma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pieţele abundă anul acesta de fructe de pădure autohtone, dulci, aromate şi sănătoase. Pentru că nu găseşte forţă de muncă locală, un cultivator de zmeură din Buzău a dat anunţ de angajare pe Facebook şi promite salarii de peste 800 de euro pe lună.

Plantaţia de fructe de pădure a lui Dănuţ Panait se află în comuna Poşta Câlnău, situată la circa 15 kilometri de municipiul Buzău. După mulţi ani în care a muncit în Germania, acesta s-a întors în ţară şi, de peste un deceniu, produce zmeură şi mure din câteva soiuri foarte atractive.

Cultivarea zmeurei este o afacere bănoasă, se laudă fermierul buzoian, care a plantat butaşi pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi, în spatele casei. 

Antreprenorul obţine un profit anual de aproximativ 4.000 de euro la fiecare mie de metri pătraţi de teren. 

„Datorită faptului că am schimbat multe soiuri şi le-am selecţionat pe cele mai bune, acum suntem apreciaţi şi avem comenzi din ce în ce mai mari. Vindem zmeura bio la 50 de lei kilogramul, iar cu 15 lei kilogramul livrăm pentru gemuri, cofetării şi diverse mixturi”, spune Dănuţ Panait.

Preferă bodegile şi fug de muncă 

În această primăvară, producătorul de zmeură din Poşta Câlnău a reuşit să încheie primul contract cu un lanţ de supermarketuri care îi apreciază marfa. Se plânge însă că nu are suficienţi culegători care să-i furnizeze toată marfa cerută în pieţe şi marile magazine. Culege cot la cot cu cei câţiva zilieri atraşi în urma publicării unui anunţ de angajare pe reţelele de socializare. 

Oameni buni de muncă ar mai fi încă destui în Poşta Câlnău, spune Dănuţ Panait. Mulţi preferă însă bodegile şi să caute motive să fugă de muncă. Pe doi dintre ei i-am găsit la miezul zilei în faţa unui birt din centrul localităţii.

„De ce nu găseşte muncitori? Pentru că nu dă bani. Ce să faci cu 100 de lei? De-aia au plecat toţi băieţii peste graniţă. Tot tineretul e plecat. Eu m-aş duce la zmeură dacă îmi dă măcar 150 de lei pe zi, cu mâncarea lui, băutură, ţigări”, spune Marian „Albanezu“. 

Imagine indisponibilă

Pentru că nu găseşte suficientă forţă de lucru în localitatea Poşta Câlnău, Dănuţ Panait a scris anunţul de angajare pe Facebook ca să găsească măcar şase, şapte zilieri serioşi. „Mulţi fug de soare pentru că zmeura se recoltează pe tot timpul zilei şi mulţi oameni evită efortul, mulţi nu pot sta în soare şi aşa forţa de muncă a devenit o problemă. Şi-aşa era o problemă mare din cauza plecării tinerilor în străinătate”, spune producătorul de zmeură.

Cine e mai dibace poate depăşi 1.000 de euro pe lună 

Fermierul practică două moduri de plată:  cei experimentaţi sunt plătiţi la kilogram, iar începătorii primesc 10 lei pe oră. ”O persoană care nu a mai lucrat niciodată poate ajunge la 800 de euro pe lună, iar cine este mai dibace poate depăşi 1.000 de euro”, spune Dănuţ Panait.

Imagine indisponibilă

Printre culegătorii care au răspuns deja anunţului de angajare este şi o doamnă dintr-o localitate vecină, care s-a întors recent din Spania, unde a lucrat tot în agricultură. 

Femeia, în vârstă de 51 de ani, mărturiseşte că munca la câmp este o relaxare pentru ea, de unde pleacă seara şi cu nişte bani în buzunar. „Mie mi-a plăcut mult munca asta, am fost şi la căpşuni, dar e mai uşor aici. Tineretul nu mai vine la muncă grea. Nădejdea e în noi, cei aflaţi la a doua vârstă. Tinerii vor bani de la părinţi, dar de unde, dacă tu nu munceşti la vârsta ta“, spune femeia.

Imagine indisponibilă

Muncitorii culeg zmeura în găletuşe cât mai mici, pentru a nu zdrobi fructele. „Munca este una migăloasă, iar ca să strângi un kilogram de zmeură îţi trebuie multă răbdare. Am strâns un kilogram şi jumătate într-o oră”, spune o tânără culegătoarea

Fructele trebuie culese când sunt roşii şi roz 

Spre sfârşitul lunii, recolta va fi şi mai mare, iar nevoia de culegători va fi una stringentă. Oricine, tânăr sau vârstnic, poate încerca munca în plantaţia de fructe de pădure, după numai câteva sfaturi de la vechii culegători.

„Fructele de zmeură care pot fi culese trebuie să fie roşii şi roz, să nu fie grena, pentru că se strică în caserolă până ajung la client. Îi învăţăm noi pe cei care vor să înceapă acest job”, declară Cristina Grecu, coordonatoarea echipei de culegători.

Imagine indisponibilă

Prin anunţul postat pe Facebook, fermierul din Poşta Câlnău caută persoane cu care să culeagă fructele şi să le pregătească pentru clienţii săi. Programul este de la ora 8.00 până la 17.00 sau şi mai mult, dacă doresc acest lucru. 

Tot din cauza crizei forţei de muncă, în urmă cu doi ani, lui Dănuţ Panait i-a venit ideea de a-şi invita prietenii de pe Facebook să-şi culeagă singuri fructele. Culegătorii de ocazie cumpărau zmeura culeasă la preţ mai mic decât în piaţă. Oferea şi bonus: zmeura mâncată în timpul culesului este din partea casei.

Vă mai recomandăm şi:

Ce este „iarba sfântă“ şi la ce poate fi utilizată. Românii vor avea acces la seminţe din toamna anului 2020

FOTO Cum arată Aluniş Art Center, spaţiul cultural inaugurat în patria chihlimbarului

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite