Final de anchetă, după cinci luni de la spargerea punctului de lucru din Buzău al unei firme de curierat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au depistat autorii furtului unei sume de bani din incinta unei firme de curierat cu punct de lucru în municipiul Buzău. Fapta a fost sesizată în iunie de către un angajat al societăţii, un bărbat de 43 de ani, din Mărăcineni.

El a a precizat că în incinta unităţii s-ar fi pătruns în cursul nopţii şi s-ar fi sustras o sumă de bani.

În urma investigaţiilor, poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că bănuiţi de comiterea faptei sunt doi bărbaţi, în vârstă de 41 şi 33 ani, din Bucureşti, respectiv Teleorman.

Din cercetări a reieşit că bănuiţii ar fi pătruns în noaptea de 12 spre 13 iunie prin efracţie în incintă şi ar fi sustras dintr-un birou trei plicuri cu bani. Prejudiciul a fost estimat la 40.000 lei.

În urma materialului probator administrat, la data de 29 octombrie, respectiv 17 noiembrie, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore pe cei doi bănuiţi şi au înaintat dosarul penal cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de sesizare a instanţei pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Ulterior, instanţa de judecată a emis pe numele bărbaţilor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Activităţile din dosar au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române. Totodată, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, au fost realizate schimburi de date şi informaţii cu Franţa şi Germania, în sprijinul soluţionării cauzei.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite