Buzău

articolul anterior articolul urmator

Fost ministru, client al zecilor de tarabe din târgul „Toamna Buzoiană“. Nu a ratat niciun produs VIDEO

5
19 Sep 2021 13:20:29
Autor: Iulian Bunila
Sursa I. Bunilă
Sursa I. Bunilă

A început „Toamna Buzoiană”, unde timp de opt zile producătorii locali de legume, fructe şi produse tradiţionale expun roadele din noua recoltă. La deschidere a fost prezent un fost ministru al agriculturii, care obişnuia să facă turul festivalurilor dedicate recoltei, de unde făcea şi cumpărături.

Petre Daea a fost printre primii oaspeţi ai ediţiei din acest acest an a târgului de toamnă. Ministrul şi-a cumpărat gemuri, băuturi naturale, fructe dar şi diverse sortimente de miere de albine. 
 
A insistat să le plătească fermierilor pentru fiecare produs ales. Petre Daea a cheltuit câteva sute de lei pe produsele care i-au făcut cu ochiul de pe tarabe. Fostul ministru a avut buget şi pentru câteva licori dar şi produse de carmangerie.
 
”Nu am ratat nimic. La fiecare producător m-am oprit şi am luat ceva, din două motive. Din respect pentru munca lor şi din dorinţa de aînţelege toţi că este bine să cumpărăm de la producătorii noştri, pentru că este un produs bun, sănătos şi merită să le dăm atenţie prin a cumpăra de la ei”, a spus fostul ministru al agriculturii.
 
 
În cadrul festivalului „Toamna Buzoiană”, producătorii autohtoni oferă spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat. 
 
 
Concurenţa este mare, iar producătorii îşi îmbie clienţii cu marfă frumoasă şi ieftină. Sute de oameni au venit la deschiderea festivalul dedicat toamnei, unii doar pentru a testa piaţa, alţii hotărâţi să-şi încarce sacoşele cu legumele pentru conserve.
 
 
Până pe 25 septembrie, buzoienii sunt aşteptaţi la târg, în spaţiul care găzduieşte Drăgaica, unde pot cumpăra marfă proaspătă şi sănătoasă de la standurile producătorilor locali, iar de la ora 16.30, pot lua parte la recitalurile susţinute de numeroşi artişti de muzică populară.
 
Sărbătorile recoltei erau  celebrate cu fast încă de pe vremea strămoşilor geto-daci care  desfăşurau practici diverse pentru ca oamenii să se bucure de o iarnă uşoară, iar anul următor să fie roditor. 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie
 
FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Radu Mircea
19.09.2021, 13:25:31

# lar a iesit hamsterul lui Dragnea dupa pomana ... hi hi hi hi ...

+9 (13 voturi)
imsi2 imsi2
19.09.2021, 13:35:30

Radu Mircea Daea stia agricultura si tinea cu producatorii romani. Tu cumpara rosii turcesti si olandeze fasole din abisinia ceapa din koreea si bucura te ca ai un meniu international. Altceva mai bun n ai reusit sa scoti din capul ala prost ?

-8 (14 voturi)
Radu Mircea
19.09.2021, 16:34:47

# imisi2 lo mi-l aduc aminte cind se rostogolea printre picioarele lui Dragnea si-si angaja ''fetita'' prin ministere . Sa stii dragul meu ca numai din patriotism n-am sa halesc legumele ''ROMANESTI'' semanate din seminte olandeze si turcesti hibridate cit cuprinde , stropite cu chimicale de la apa oxigenata in care incoltesc semintele , pina la hormonul de coacere rapida care face din muraturi intr-o saptamina , ''ROSII BIO'' . Sa nu-ti imaginezi ca taranul roman a ramas in sec XX si ingrasa pamintul cu balegar , cind are la indemina azot granule si fertilizatori kklau . Si apoi berea mea cea de toate zilele inca este produsa in Romania si la cit costa , nu se merita sa fie falsificata .

+9 (11 voturi)
imsi2 imsi2
19.09.2021, 14:50:30

Pai ministrul actual al agriculturii ii pe plaja la Vama cu PM Catzu ii tine prelegeri despre ce bune sunt sucurile bulgaresti. Catzu il contrazice zicand ca cele mai bune sunt alea de la Oradea ca tocmai le a dat 1 mlrd de a bagat tara in deficit excesiv.

-10 (12 voturi)
stelian PREDA
19.09.2021, 15:29:51

,,cormoranul,,D'aia duce dorul ,,zilei recoltei,,din vremea CAP-urilor !

0 (2 voturi)
Modifică Setările