FOTO La Buzău, sezonul scăldatului a început odată cu deschiderea ştrandului din Parcul Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caprice Beach
Caprice Beach

Sezonul estival se apropie iar piscinele şi bazinele din Buzău sunt gata să-şi primească vizitatorii. Aproximativ 20 de piscine vor funcţioa în această vară, în Buzău, însă până acum s-au deschis doar două. Ştrandul din Parcul Tineretului este deja funcţional, de o săptămână. Cele mai multe bazine sunt concentrate în staţiunea Sărata Monteoru.

Cei care merg la ştrand găsesc aici nisip fierbinte aproape ca la mare, apă curată, dar şi un lanţ de terase unde se pot servi răcoritoare şi fripturi la grătar.

Administratorii Parcului Tineretului din municipiul Buzău au decis să majoreze, în acest sezon, preţul biletului de intrare la ştrand. Astfel, adulţii vor plăti 5 lei în loc de 3 lei, cât era preţul unui bilet anul trecut, iar copiii, 2 lei în loc de 1 leu.

Preţul biletelor de acces a fost majorat pentru că, spun administratorii, aşa se va acoperi o parte din cheltuiala care s-a făcut pentru modernizarea spaţiilor de joacă pentru copii, a terenurilor de sport dar şi din costurile cu întreţinerea întregului complex. 

Ştrandul dispune de trei terenuri de tenis de câmp, unul de fotbal, unul de handbal, patru mese de şah, cinci mese de tenis de masă, un teren de baschet şi două spaţii de joacă pentru copii.

Pentru închirierea terenurilor de sport, preţurile rămân ca cele de anul trecut. Pentru închirierea unei hidrobiciclete, doritorii vor plăti 10 lei pentru o oră de plimbare pe lacul din parc, în timp ce pentru închirierea unui teren de fotbal pe gazon se plăteşte 40 de lei/oră. 

20 lei/oră costă închirierea unui teren de handbal iar 2 lei/oră închirerea unei mese de ping-pong.

Ştrandul va funcţiona cel mai probabil până în luna septembrie şi va fi deschis de dimineaţa, de la ora 9.00, până seara la ora 20.00.

Bazinul Olimpic, alternativă pentru înotătorii performanţi

În imediata vecinătate a Parcului Tineretului funcţionează Bazinul Olimpic, unde se poate practica atât înotul de plăcere dar şi de performanţă, cu instructori de nataţie.

Bazinul Olimpic din Buzău este unul dintre cele mai moderne din ţară. Are o lungime de 50 de metri şi lăţime de 22,5 metri. Complexul mai oferă servicii de relaxare, saună şi fitness dar şi facilităţi medicale. Poate găzdui oricând competiţii de nataţie.

De la 1 martie, Bazinul Olimpic de la Buzău este deschis în intervalul orar 11.00 - 21.30, zilnic, de luni până duminică. Biletul de intrare la bazin, care are o valabilitate de două ore, este 25 de lei. 

Staţiunea Sărata Monteoru, bogată în bazine cu apă sărată

Din iunie, staţiunea Sărata Monteoru, din judeţul Buzău, va fi luată cu asalt de sute de turişti "fugăriţi" de arşiţa din oraşe. Aici găsesc piscine cu apă sărată, benefice organismului, unde pot petrece o după-amiază ca pe litoral, dar într-o staţiune înconjurată de dealuri împădurite.

Pentru că se află la mai puţin de 20 de kilometri de Buzău şi la numai o oră de mers cu maşina din Bucureşti, mulţi dintre turiştii care vor ajunge în staţiune vor fi din capitală. Bucureştenii vin de mulţi ani la Monteoru ca să evite aglomeraţia din staţiunile montane celebre de pe Valea Prahovei şi din Braşov. 

Costul unei zile petrecute într-un astfel de centru variază între 10 şi 20 de lei de persoană iar cazarea nu depăşeşte 100 de lei pe noapte la pensiunile din zonă

Staţiunea deţine numeroase bazine alimentate din izvoare subterane şi dintr-un foraj de 150 de metri adâncime. Unul dintre ele este Cazino Monteoru, unde intrarea pentru o zi de plajă şi scăldat costă 20 de lei în week-end şi 15 lei în timpul săptămânii. 

În zilele toride de vară «Caprice Beach» este, de asemenea, o alternativă pentru petrecerea timpului liber. Cu 20 de lei plătiţi la intrare, clienţii au la dispoziţie pentru o zi piscina şi baldachinele de pe plajă, unde pot savura cocktailuri.

CITEŞTE ŞI: Sărata Monteoru, staţiunea unde turiştii îmbină drumeţiile montane cu îmbăierile în apă sărată

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite