FOTO Buzoianul care a parcurs 1.000 de kilometri cu bicicleta, în memoria eroilor din Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

O mie de kilometri străbătuţi cu bicicleta Mountain Bike, în 67 de ore, cu doar cinci ore de odihnă în condiţii grele. Este performanţa pe care a înregistrat-o buzoianul Cristi Mănăilă, cadru militar la Boboc, în vârstă de 47 de ani. El a obţinut brevetul de 1.000 de kilometri de la Audax Club Parisien, asociaţie care organizează ture de anduranţă în toată Europa.

Turele de anduranţă reprezintă o ramură importantă a ciclismului, care, deşi, în România, a fost descoperită recent, din ce în ce mai mulţi ciclişti sunt atraşi de parcurgerea unor distanţe cât mai lungi şi obţinerea brevetelor respective.

Toate aceste ture de anduranţă sunt organizate sub patronajul Audax Club Parisien (Franţa), asociaţie care deţine drepturile de omologare a rezultatelor la nivel mondial şi de furnizare a medaliilor aferente fiecărui brevet.

În România, brevetele de anduranţă au startul la Bucureşti şi sunt organizate de Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni.

buzau

Brevetul de 1.000 de kilometri s-a desfăşurat între 12 şi 15 august, iar la start au fost 56 de ciclişti amatori. Printre ei s-a aflat şi buzoianul Cristi Mănăilă, pornit în turul de anduranţă cu o bicicletă Mountain Bike, echipamentul adecvat şi un mic bagaj cu schimburi, provizii şi apă. 

”Am plecat sâmbătă, la 6 dimineaţa, de la Arcul de Triumf. La start am fost 56 de participanţi însă pe traseu ne-am răsfirat. Se opreşte fiecare unde vrea, îşi planifică opririle, însă trebuie să se încadreze în barem. Organizatorul recomandă cursa individuală dar nu are nimic împotrivă să meargă în grupuri mici. Eventualele amenzi de circulaţie sunt suportate de participanţi”, spune Cristi Mănăilă.

buzau

Ca să merite brevetul pentru această tură de anduranţă, cicliştii aveau de parcurs 1.000 de kilometri în maximum 75 de ore, cu trecere prin mai multe puncte de control fixate de organizator în localităţile Ploieşti, Cheia, Săcele, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Reghin, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Sighişoara, Râşnov, Moreni şi Bucureşti – sosire.

Pentru buzoian, cursa nu a fost deloc uşoară, mai ales în zonele cu relief înalt din Prahova şi zona Clujului.   

”Cele mai epuizante tronsoane au fost în Prahova, la începutul cursei, apoi pe segmentul dintre Reghin şi Cluj, unde sunt numai dealuri. Fantastic de greu pentru că a fost o diferenţă de nivel de 10.000 de metri, de pedalat în urcare. Greu mi-a fost şi la Târgu Mureş, de unde a trebuit să pedalez noaptea şi pe o ploaie torenţială până la Sighişoara, unde punctul de control închidea la 5 dimineaţa. Calculasem timpii şi nu aveam cum să mă adăpostesc pentru că dacă ratam acest punct, degeaba ajunsesem până acolo”, spune ciclistul buzoian.
BUZAU

Turul de anduranţă îi forţează pe ciclişti să îşi împingă mult limitele fizice pe care şi le ştiu. Lipsa orelor de odihnă, în cazul celor care nu drămuiesc bine timpii, amplifică gradul de epuizare fizică şi psihică. În cele aproape trei zile de mers cu bicicleta, buzoianul Cristi Mănăilă a adunat doar cinci ore de somn. 

”În prima noapte, m-am odihnit la o biserică catolică de la Praid. Am găsit poarta deschisă, am intrat şi m-am culcat acolo. Nu m-a deranjat nimeni, am dormit două ore şi jumătate, după care m-am ridicat şi am plecat. În seara următoare, am dormit la o benzinărie, într-o magazie în care îmi aranjaseră cei de acolo un loc. Oamenii au fost de treabă. Două mese calde am mâncat pentru că nu am avut timp”, spune Cristi Mănăilă.

BUZAU

Ciclistul buzoian a încheiat cursa la miezul nopţii, în jurul orei 1.00, după 67 de ore petrecute pe traseul de 1.000 de kilometri, cu opt ore înainte să expire timpul alocat de organizator. A aflat că 12 dintre cei 56 de participanţi abandonaseră turul şi că foarte puţini ajunseseră înaintea sa. 

buzau

Prin această participare, spune Cristi Mănăilă, a ţinut să aducă un omagiu militarilor căzuţi pe front în Primul Război Mondial.

”Eu, ultimele curse, de 600 şi 1.000, le-am dedicat, din convingerile mele personale, eroilor din Primul Război Mondial. Am avut şi un tricou pe care era scris Oituz, Mărăşti, Mărăşeşti 100 şi l-am purtat pe tot timpul deplasării. Au fost reacţii din partea oamenilor şi le-am spus că Primul Război Mondial a cam fost uitat şi e bine să ne mai aducem aminte de eroi”, mărturiseşte ciclistul buzoian.

buzau

Cristi Mănăilă are 47 de ani şi este maistru militar la Baza Aeriană de la Boboc. Este hotărât să participe şi la următoarele tururi de anduranţă pe care Audax Club Parisien le va organiza în România, prin asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni. 

Anul trecut, în august, Cristi Mănăilă a pornit într-o cursă cu bicicleta spre vârful Penteleu, pentru a arbora Drapelul naţional pe cel mai înalt punct din judeţ. El a primit steagul tricolor de la eroul român din Afganistan, plutonierul-adjutant Florinel Enache. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite