FOTO Gara Râmnicu Sărat, o bijuterie arhitectonică încărcată de istorie
0Prima gară din Râmnicu Sărat a fost construită după planurile inginerului Anghel Saligny. Pentru că era prea departe de oraş, a fost construită o nouă gară, care a rămas şi astăzi o bijuterie arhitecturală. Actuala clădire de călători, construită în stil italian, este opera arhitectului Nicolae Mihăescu şi a fost construită între anii 1897-1898.
Monument istoric, Gara din Râmnicu Sărat era la sfârşitul secolului al XIX-lea cea mai frumoasă carte de vizită a oraşului. Construită iniţial departe de oraş, actuala gară este cea de-a doua construcţie de acest tip, aşezată mai aproape de oraş în urma repetatelor interpelări ale deputaţilor râmniceni I. C. Grădişteanu, Iosef Oroveanu şi C.C. Datculescu, conform “Gazetei Săteanului”, din ianuarie 1891.
”Gazeta Săteanului a descris, într-una, de la apariţiunea ei, marile neajunsuri ce se produc din aşezarea gării aşa departe de oraş şi întârzierea ce se pune de a se muta mai aproape de oraş. Deputaţii din Râmnicu Sărat, domnii I. C. Grădişteanu, Iosef Oroveanu şi C. C. Datculescu au cerut Ministerului, în diferite rânduri, fie prin calea interpelărilor, fie personal, a se muta odată gara lângă oraş şi ni se spune că acest lucru a fost promis”, scria ”Gazeta Săteanului”, în ianuarie 1891.
Odinioară, râmnicenii străbăteau Bulevardul Gării în frumoasa trăsură a lui Carabelea, gara fiind loc de plecare sau de sosire, loc de întâlnire şi regăsire. Negustori cu vată pe băţ şi halviţă, doamne cu pălării frumos colorate şi boruri largi, domni în frac cu cravate colorate sau papioane străbăteau vioi aleile pavate ale gării.
Gara din Râmnicu Sărat este locul unde Regele Carol I a luat contact cu oraşul aflat la hotarul dintre Muntenia şi Moldova. Monitorul Oficial, din 3 octombrie 1901, relatează că Regele Carol I participă la manevrele militare şi locuieşte la Râmnicu Sărat, în casele primarului Gheorgjiţă Lupescu. Din articol reiese că primirea protocolară a oaspetelui s-a făcut chiar în frumoasa gară a Râmnicului.
”La orele 2 p.m., Majestatea Sa şi-a mutat cuartierul la Râmnicu Sărat. Înainte de a părăsi Sihlele, Regele a exprimat doamnei Elena C. Grădişteanu şi d-lui I. Grădişteanu înaltele sale mulţumiri pentru călduroasa ospitalitate ce i s-a dat în castelul Sihlea, apoi, luîndu-şi rămas bun, a mers la gară, împreună cu Alteţa Sa Principele de Saxa Meiningen şi Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor, de unde, la orele 2 şi jumătate un tren regal l-a dus la Râmnicu Sărat. În acelaşi tren s-au urcat d. Prim-ministru Sturdza, d. Ministru Brătianu, d. General Warthiadi şi d. Locotenent colonel Georgescu. Pe peronul gărei de la Râmnicu Sărat se aflau domnii generali Popescu, Comăneanu şi Candiano, autorităţile locale şi mai multe doamne şi persoane din societate. M.S. Regele a bine-voit a vorbi cu mai multe din persoanele presente, apoi, urcându-se în trăsură cu Alteţele Lor, s-a îndreptat spre Catedrală. (...) Regele părăsi Râmnicul, pentru a se întoarce la Sinaia, cu un tren regal, la orele 2 şi jumătate. Pe peronul gărei era aşteptat de prefect şi primarul local, cu toate autorităţile civile , PSS Episcopul de Buzău, senatorii şi deputaţii judeţului şi foarte multă lume din oraş şi judeţ, cari la pornirea trenului, calamară viu pe suveran”, scrie Monitorul Oficial, din 3 octombrie 1901.
Gara din Râmnicu Sărat este prezentă şi în mărturiile unora dintre personalităţile politice care au fost întemniţate în temuta închisoare de la Râmnicu Sărat. În memoriile sale, publicate în cartea “Prin ungherele iadului comunist: Râmnicu Sărat”, ţărănistul Ion Diaconescu vorbeşte despre gara Râmnicu Sărat ca despre un punct de tranzit al deţinuţilor către penitenciar.
”Târziu în noapte am simţit că vagonul dubă în care călătorisem a fost decuplat şi, prin crăpăturile obloanelor din geamuri, am descifrat că ne găseam la Râmnicu Sărat. Toată noaptea aceea, cu măsuri extraordinare de izolare şi siguranţă, s-a făcut transferul nostru, unul câte unul, din dubă în penitenciar, trecând şi printr-o celulă specială, unde am fost echipaţi cu hainele de puşcăriaşi.” (“Prin ungherele iadului comunist: Râmnicu Sărat” – de Ion Diaconescu şi Cicerone Ioniţoiu, Bucureşti, 2007)
În puşcăria de la Râmnicu Sărat au fost încarceraţi, din 1957, până în 1963, liderii Partidului Naţional Ţărănesc: Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu, precum şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu.
După 1990, Gara Râmnicu Sărat a intrat în proprietatea CFR, iar clădirea şi terenul aferent se află în “zona de siguranţă”, astfel că tot ce există aparţine centralei societăţii respective. O vreme, gara a adus, cu siguranţă, profit. Din cauza traficului mare din această perioadă, numeroase firme se înghesuiau să ocupe un spaţiu comercial în această zonă.
Astăzi, însă, totul nu este decât o ruină şi un focar de infecţie. Din păcate, soluţii de reabilitare a zonei şi a clădirii nu se întrevăd, atâta vreme cât responsabilii CFR nu acceptă nici măcar ajutor de la autorităţile locale sau de la voluntarii râmniceni.
Citeşte şi:
FOTO Gara Buzău, locul unde I.L. Caragiale şi-a încercat aptitudinile de „comersant”
Se încarcă comentariile...
