Funcţionarii buzoieni nu mai vor să oficieze căsătorii sâmbăta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Guvernului de a reduce salariile cu 25% îi nemulţumeşte pe angajaţii Serviciului de Stare Civilă a Primăriei. Aceştia se gândesc serios să renunţe la orele de muncă efectuate în week-end în condiţiile în care orele suplimentare nu le-au mai fost plătite de anul trecut, iar acum rămân şi fără un sfert din salarii.

În zilele de sâmbătă angajaţii serviciului se confruntă cu cel mai mare volum de muncă, iar serviciile prestate rămâneau neplătite. Decizia nu a fost încă luată, angajaţii serviciului aşteptând luarea deciziilor de reducere a veniturilor .

„În condiţiile în care se taie 25% din salarii, orele suplimentare nu se plătesc, ne gândim serios să nu mai oficiem căsătorii sâmbăta. Însă eu sunt convinsă că totuşi nu putem închide complet sâmbăta ghişeele pentru că în aceste zile mai sunt şi decese, iar acestea nu sunt programate precum nunţile", ne-a declarat Rodica Corianu, şefa Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Buzău.


Tinerii înţeleg situaţia


Chiar dacă majoritatea tinerilor care aleg să îşi unească destinele oficiază cununia civilă în zilele de sâmbătă, adică de regulă în aceeaşi zi cu cea religioasă şi cu petrecerea, unii se consolează cu acest gând şi încearcă să îi înţeleagă pe angajaţii de la Starea Civilă.

„Oricum eu nu reuşeam să mă sincronizez în aceeaşi zi şi cu cununia de la biserică, mai ales că la starea civilă cununiile se fac până la ora 15.00, iar cele de la biserici până la ora 20.00. Acum nu îmi rămâne altceva de făcut decât să mă duc într-o zi de lucru să fac cununia civilă şi să invit doar naşii şi familia", ne-a spus Loredana Tudor, o tânără care se va căsători în luna octombrie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite