GALERIE FOTO Buzoienii i-au ridicat statuie lui Alexandru Marghiloman, politicianul care a semnat documentul Unirii Basarabiei cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

La împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, buzoienii l-au sărbătorit pe marele om politic buzoian Alexandru Marghiloman, cel care a semnat documentul oficial al Unirii în calitate de prim-ministru al României. În parcul domeniului Marghiloman a fost dezvelită prima statuie a politicianului buzoian.

Zeci de buzoieni au fost prezenţi astăzi în Parcul Marghiloman, la evenimentul organizat de municipalitate, ce a marcat împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Statuia fostului prim-ministru al României, politicianul buzoian Alexandru Marghiloman, amplasată în partea dreaptă a aleii centrale care duce la Vila Albatros, a fost dezvelită în parcul care-i poartă numele, din municipiul Buzău.

Oaspetele de onoare la evenimentul de astăzi a fost Irina Vlăducă-Marghiloman, strănepoata omului politic buzoian şi proaspăt cetăţean de onoare al Municipiului, care a fost extrem de încântată de organizare.

Buzoienii trebuie să fie mândri de ceea ce a făcut Alexandru Marghiloman. Eu voi rămâne alături de buzoieni şi ne vom ocupa de România. Vom face o fundaţie gândită mai de demult, până la final de an ea va fi înfiinţată şi, dat fiind că trebuie să urmez datinile familiei, îşi propune să ajute studenţii în drept dar şi partea hipică. Cred că poporul trebuie să ia un exemplu de la Alexandru Marghiloman, întâi ţara, oamenii şi abia la urmă propria persoană”, a declarat Irina Vlăducă-Marghiloman.

La rândul său, primarul municipiului Buzău Constantin Toma a declarat că va reface casa de oaspeţi, grajdurile familiei şi va aduce din nou cai  de rasă. De asemenea, parcul Marghiloman ar putea fi transformat în grădină botanică.

”Vom aduce din nou cai pursânge aici, vom reface casa de oaspeţi. Ieri a trecut de Consiliul Local o aprobare în acest sens. Sperăm până la sfârşitul lui 2019, să avem reîntregit acest domeniu şi încercăm să-l transformăm chiar în grădină botanică. Am început de această toamnă, acest eveniment”, a declarat Constantin Toma, primarul municipiului Buzău.

Evenimentul organizat de Primăria Buzăus-a încheiat cu o paradă militară în faţa vilei Albatros. Artistul plastic Ciprian Dominoschi, profesor la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, este cel care a conceput prima statuie care îl reprezintă pe Marghiloman.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite