Jaful din scara unui bloc din Dorobanţi a fost o înscenare. Este concluzia poliţiştilor buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra din Buzău care a reclamat, pe 10 februarie, că a fost agresată şi i-a fost sustrasă o sumă de bani din geantă, în timp ce se afla la intrarea în scara unui bloc din cartierul Dorobanţi, a minţit. Este concluzia poliţiştilor care au anchetat cazul. În realitate, femeia care era agent de încasări la o firmă de împrumuturi a înscenat jaful, pentru a justifica lipsa unor bani pe care îi datora societăţii cu care avea contract.

La data de 3 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au finalizat cercetările în dosarul aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Concluzia este că femeia şi-a înscenat jaful, astfel că aceasta este cercetată acum pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi delapidare, fapte pedepsite cu închisoarea.

Pe data de 10 februarie, o buzoiancă de 29 de ani, casieră la o instituţie financiară nebancară, a reclamat că a fost atacată cu un cuţit, în scara unui bloc din cartierul Dorobanţi. Infractorul i-ar fi furat din geantă cei peste 7.000 de lei pe care îi strânsese din încasări.

Victima a ajuns cu o rană superficială la spital, dar nu a rămas internată. Suspiciuni cu privire la veridicitatea acuzaţiei au apărut chiar din momentul în care locatarii blocului au declarat că nu au auzit nici un zgomot în scara blocului. 

Citeşte şi: VIDEO Casiera unei firme de împrumuturi, înjunghiată şi tâlhărită într-un bloc din Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite