Liberalul Cristinel Romanescu rămâne vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, cu ajutorul PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cristinel romanescu

Consilierii judeţeni din Buzău dau peste cap planurile liberalului Cristinel Romanescu, care anunţa în urmă cu câteva zile ca demisionează din funcţia de vicepreşedinte, gest menit să demonstreze că nu are înţelegeri cu PSD. Pentru ca mandatul său să înceteze oficial, era nevoie de o hotarâre în acest sens aprobată în şedinta de azi, însă nu a fost intrunit numărul necesar de voturi eliberarii din funcţia de vicepreşedinte.

Unii dintre consilieri spun că rămânerea în funcţie a lui Romanescu este urmarea unei înţelegeri dintre acesta şi social-democraţi iar scenariul a fost construit pe fondul legislaţiei care prevede că eliberarea din funcţia de vicepreşedinte este posibilă doar în condiţiile în care întruneşte voturile majorităţii aleşilor din Consiliul Judeţean. 

Astfel, în cazul forului judeţean Buzău, erau necesare 22 de voturi pentru ca Romanescu să fie eliberat din funcţia de vicepreşedinte. Semnalul votului către social-democraţi a fost dat de preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, care a anunţat în plen că se va abţine de la vot.

Astfel, dintre cei 30 de consilieri prezenţi, Cristinel Romanescu nu a participat la vot, au votat pentru adoptarea hotărârii zece consilieri, nouă ai PNL şi Mariana Tudor, membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, în timp ce 19 consilieri, social-democraţi, independenţi şi proaspeţii membri UNPR, foşti PP-DD, au votat împotrivă. În aceste condiţii, Romanescu rămâne vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, un nou vot pe această temă putând fi dat numai dacă Romanescu va mai formula o nouă cerere de eliberare din funcţie.

”Consider că, prin votul de astăzi, adversarii politici din PSD au apelat la un joc politic. Exploatând un vid legislativ, membrii PSD ai Consiliului Judeţean pot recurge la infinit la această măsură, având în vedere faptul că cele două treimi, necesare pentru eliberarea mea din funcţie, nu pot fi întrunite în contextul actual. Susţin faptul că demisia este un act unilateral de voinţă, este fermă, şi nu sunt dispus să dau curs acestui joc, care are un singur scop, şi anume acela de a destabiliza Partidul Naţional Liberal”, se arată în comunicatul de presă semnat de Cristinel Romanescu.

Cristi Romanescu şi-a depus demisia din funcţia de vicepreşedinte al CJ, săptămâna trecută. După votul de astăzi el a declarat că demisia este un act unilateral de voinţă şi că începând de mâine nu va mai ocupa postul, chiar dacă oficial este în continuare vicepreşedinte. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite