Lista comunelor buzoiene care primesc bani de la Guvern, pentru a-şi repara infrastructura calamitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a alocat fonduri pentru refacerea infrastructurii rutiere din mai multe localităţi buzoiene. Precipitaţiile abundente din lunile mai şi iunie au provocat pagube în 16 unităţi administrativ-teritoriale. Primarii sunt direct răspunzători de utilizarea fondurilor solicitate de ei şi alocate prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit Notei de Fundamentare înaintată pe 30 iunie 2016 către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de către Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău şi Consiliul Judeţean Buzău, din Fondul de Intervenţie Bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în Bugetul de Stat pe anul 2016, s-a aprobat alocarea sumei de 10,3 milioane lei către 16 unităţi administrativ teritoriale. 

Fondurile sunt destinate refacerii infrastructurii locale afectate de precipitaţiile abundente şi alunecările de teren produse în Judeţul Buzău, în perioada 24 mai-26 iunie 2016. Ordonatorii principali de credite răspund pentru modul de utilizare a sumelor alocate. Cele 16 unităţi administrativ-teritoriale sunt: Breaza, Beceni, Măgura, Vintilă Vodă, Scorţoasa, Lopătari, Mânzăleşti, Pietroasele, Pârscov, Chiliile, Merei, Săruleşti, Vipereşti, Calvini, Pănătău şi Berca.

Cea mai mare sumă revine comunei Beceni, respectiv 2,05 milioane de lei urmată de comunele Merei-1,57 milioane, Chiliile-1,41 milioane şi Lopătari cu 0,99 mil în timp ce, cei mai puţini bani au revenit localităţilor Măgura-85.000 lei, Calvini-65.000 lei şi Breaza-35.000 lei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite