Lucrările la Viaductul Giurca, de pe DN10, vor începe abia la primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaductul Giurca ar putea intra în reparaţii la primăvară. Chiar dacă firma care a obţinut lucrarea se află în termen cu documentaţia necesară, iar pe 20 decembrie ar trebui emis ordinul de începere a lucrărilor, reabilitarea se va face abia la primăvară.

Preţul oferit pentru lucrare de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, este de 5,27 milioane lei, fără T.V.A.

Intervenţia este condiţionată de vreme, astfel că nu se va putea circula în condiţii normale prea curând pe viaductul Giurca.

Acesta este într-o stare avansată de degradare, anul trecut fiind consemnate două avarii grave ale suprafeţei de rulare. 

Pentru siguranţa viaductului şi a participanţilor la trafic, acolo a fost impusă restricţia de 3,5 tone, iar circulaţia rutieră se desfăşoară pe o singură bandă de mers cu lăţimea de 2 metri.

Potrivit proiectului propus, se va turna o placă de suprabetonare de minim 15 cm peste suprastructura existentă, se va reface partea carosabilă de 7,80 m cu două trotuare pietonale de minim 1 m, hidroizolaţie performantă şi vor fi montate parapete direcţionale şi pietonale noi.

  

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite