Lupte între daci şi romani şi recitalul „Zdob şi Zdub”, ingrediente ale primei ediţii a festivalului „Buzău Fest”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean a anunţat, miercuri, programul primei ediţii a festivalului „Buzău Fest”, eveniment care îşi propune să promoveze judeţul cu obiceiurile şi tradiţiile sale. Prima ediţie va avea loc la începutul lunii iunie, activităţile urmând să se desfăşoare atât în municipiu, cât şi în staţiunea Sărata-Monteoru.

Începând din această vară, Consiliul Judeţean îşi propune să organizeze un festival dedicat promovării judeţului Buzău şi a oportunităţilor de turism pe care acesta le oferă. Bugetul total alocat organizării evenimentului este de 120.000 de lei.

Preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că „Buzău Fest” nu va fi un festival doar cu joc şi voie bună, ci unul diferit de ceea ce se organiza până acum de zilele comunităţii. Festivalul va debuta pe 2 iunie, la orele 21.00, cu o paradă cu torţe şi se va încheia în data de 4 iunie după lăsarea întunericului cu un impresionant foc de artificii.

”Pe parcursul celor două zile vor avea loc ateliere de lucru, lupte de gladiatori, dansuri antice şi bineînţeles marea bătălie între daci si romani. Vom avea alături elevii Liceului de Arte dar şi un cros unde aşteptăm cât mai mulţi participanţi. Pentru transportul buzoienilor către şi de la festival vom avea un autocar decapotabil care va face curse între Buzău si Monteoru iar toata lumea va avea gratuitate pe acest mijloc de transport”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu la prezentarea festivalului „Buzău Fest”.

Prima activitate va avea loc vineri, 2 iunie 2017, la Buzău. După sosirea participanţilor, va fi organizată o paradă cu torţe pe bulevardul Nicolae Bălcescu, programată la ora 21.00.

Sâmbătă, 3 iunie 2017, încep activităţile propriu-zise la Sărata-Monteoru. În intervalul 09.00 – 11.00 se va realiza montarea taberelor, pentru ca, la 11.30, să fie prezentate trupele: Garda Apulum din Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca şi Geto-dacii din Moldova, judeţul Iaşi.

La ora 12.00 va avea loc deschiderea taberelor şi a atelierelor antice: prelucrare os, prelucrare lemn, monetărie, întreţinere echipamente, jocuri romane, plante dacice, metalurgie, scriptoria, fierărie, metaloplastie, bucătărie, antrenamente soldaţi, antrenamente gladiatori.

Programul de sâmbătă mai conţine de la ora 13.30 un spectacol susţinut de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău, între 16.00 – 18.30, prezentarea unei şcoli de gladiatori, dansuri antice susţinute de Magna Nemesis, târg de sclavi. Între 19.30 şi 20.30, vor urca pe scenă ansambluri folclorice din Judeţul Buzău, între orele 20.30 şi21.30 vor fi lupte de gladiatori, bătălia de noapte, şi între barbari şi romani, iar de la 22.00, este programat Rugul lui Zamolxe, ceremonial de incinerare a unei căpetenii dacice.

Duminică, 4 iunie 2017, tot la Sărata-Monteoru, vor fi organizate, în intervalul orar 10.00 – 14.00, tabere şi ateliere antice, marea bătălie dintre barbari şi romani şi un concurs de cros. Între 15 .00 şi 17.00, participanţii vor putea asista la un spectacol oferit de elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău. Seara se va încheia cu un concert programat să înceapă la ora 20.00, la care cap de afiş va fi trupa „Zdob şi Zdub”.

zdob si zdub

Oficialii Consiliului Judeţean s-au gândit şi la buzoienii care nu au posibilitatea de a ajunge în staţiune pentru cele două zile de activităţi. Ei vor pune la dispoziţia publicului larg un autobuz etajat, care, pe 3 şi 4 iunie, va efectua curse gratuite către Sărata-Monteoru.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite