Mesaj sfâşietor postat pe Facebook de prietenul fetei care a murit sâmbătă în timpul unui concert din centrul Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dumnezeu să te odihnească în pace, buburuza mea scumpă. Sper că unde eşti acum zâmbeşti la fel de frumos şi des. Nu te voi uita niciodată”. Acesta este mesajul postat de David, prietenul Ana Mariei Cucu, tânăra care a murit sâmbătă noapte pe platoul din centrul Buzăului, în timpul unui concert. Cunoscuţii spun că tânăra suferea de o afecţiune pulmonară.

Ana Maria avea 20 de ani şi terminase anul acesta Colegiul Naţional Pedagogic din Buzău. Aseară ieşise cu mai mulţi prieteni la concertele organizate în Piaţa Dacia din Buzău de către un cunoscut producător de bere. 

Martorii spun că în jurul orei 22, în timp ce pe scenă cânta formaţia Zdob şi Zdub, fetei i s-a făcut subit rău, s-a retras într-un loc mai puţin aglomerat, după care s-a prăbusit. 

A fost dusă la punctul de prim-ajutor, iar asistenţii medicali de acolo au început imediat manevrele de resuscitare şi au chemat în ajutor şi ambulanţa. 

Medicii au preluat-o pe tânără, iar manevrele de resuscitare au continuat şi în ambulanţă, dar şi la unitarea de primiri urgenţe a spitalului judeţean. După 45 de minute au fost nevoiti să declare decesul.

Prietenii tinerei sunt consternaţi. Ei spun că Ana Maria nu a consumat în acea seară alcool, nu era fumătoare şi nici nu suferea de o boală atât de gravă cât să-i cauzeze o moarte fulgerătoare. Ştiu doar că suferea de astm şi avea permanent cu ea un spray care să o ajute la respiraţie.

Foto Facebook.com

image

Ana Maria trecea printr-o perioadă nu tocmai fericită. Şi-a pierdut tatăl în urmă cu 6 luni. Tragedia a marcat-o, iar tânăra a picat BAC-ul pentru doar câteva sutimi. Se pregătea intens pentru sesiunea din toamnă sşi voia saă intre la facultatea de psihologie.

Ana Maria mai avea trei fraţi mai mari. Poliţia şi Parchetul au început o anchetă şi aşteaptă rezultatul autopsiei care va stabili cauza morţii. Printr-un comunicat, producătorul de bere care a organizat festivalul îşi exprimă regretul pentru cele întâmplate.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite