Metoda prin care un român a înşelat angajaţi ai unor hoteluri din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Câţiva angajaţi ai unor hoteluri din Germania au fost înşelaţi de un şmenar de 54 de ani, din Buzău. Le-a spus că vrea să schimbe bani, le oferea bancnotele apoi se răzgândea şi le returna sume mai mici. La una din tentative, i-a fost descoperită intenţia însă a dispărut până să fie dat pe mâna poliţiştilor germani.

Echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au dat joi de urma unui bărbat în vârstă de 54 de ani, din Buzău, care era căutat la nivel internaţional. 

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune, fapte comise pe teritoriul acestui stat.

În perioada noiembrie 2018-iulie 2019, bărbatul a reuşit să înşele prin metoda „şmen” trei angajaţi ai unor hoteluri din Munchen.

Spunea că vrea să schimbe bani, oferea bancnotele apoi se răzgândea, doar că returna o sumă mult mai mică. Astfel a reuşit să păcălească trei angajaţi ai unor hoteluri. La o a patra încercare, nu i-a reuşit metoda, însă a dispărut până să fie dat pe mâna poliţiştilor germani.

După multe luni de căutări în toată Europa, individul a fost reţinut la Buzău, pentru 24 de ore. Ulterior, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti a emis pe numele său mandat de arestare provizorie pentru 15 zile.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău şi urmează a fi demarate procedurile de predare către autorităţile din Germania.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite