Motivul pentru care liceele neperformante ar putea fi transformate în şcoli profesionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
elevi liceu

Liceele tehnologice cu rezultate slabe la Bacalaureat ar putea fi transformate în şcoli profesionale. Cel puţin asta îşi doresc reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, după ce au constatat că mai mulţi elevi care învaţă în  aceste unităţi şcolare obţin note mici la examenele naţionale.

Din punct de vedere al performanţelor obţinute de elevi la bacalaureatul din vară, liceele tehnologice se află în topul unităţilor de învăţământ cu rezultate negative. 

În judeţul Buzău, liceele din Ruşeţu, Smeeni şi Verneşti n-au avut niciun elev admis la examenul de Bacalaureat. 

Este şi motivul pentru care reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Buzău iau în calcul  transformarea acestor licee in scoli profesionale.

În sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, în judeţul Buzău, au fost înscrişi aprope 2.800 de candidaţi în zece centre de examen. În urma finalizării evaluării şi a afişării rezultatelor, procentul de promovare a fost de 76,13% iar în urma contestaţiilor procentul de promovare a crescut la 77,47%.  

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite