El se va ocupa exclusiv de Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău, al cărei director a fost numit în urma unui concurs.
Cercetătorul Costel Vânătoru şi-a început cariera la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, după ce a absolvit Liceul Agricol Beceni.
A fost iniţial muncitor, pentru ca ulterior să ajungă inginer, cercetător ştiinţific şi chiar director.
Acum este profesor, doctor în horticultură, cercetător ştiinţific de gradul întâi. A condus Laboratorul de Genetică şi Ameliorare al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău.
Cercetătorul buzoian a obţinut titlul de doctor al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti şi este cercetător ştiinţific principal gradul II.
În 2010 a fost ales membru asociat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a României, iar din 2012 este membru corespondent.
În 2017, a primit Premiul GALA Pria pentru Agricultură în 2017, pentru activitatea în domeniul cercetării româneşti şi premiul Academiei Agricole şi Silvice „Ioan Maier” pentru lucrarea „Legumicultura”, astfel fiind recunoscut la nivel naţional.
La Banca de Resurse Genetice şi Vegetale va ocupa postul de director şi va coordona o echipă de 18 persoane, dintre care opt cercetători.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
?
Unuldintre putinii specialisti cu adevarat pasionati si devotati meseriei.
Si popa pe deasupra.....