O bătrână a sunat la poliţie să anunţe că nepotul ei a venit acasă cu o maşină furată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

Un buzoian de 19 ani, din oraşul Pogoanele, a ajuns în arest după ce a furat o maşină  şi a condus din Ialomiţa până la domiciliu, deşi nu deţine permis. Chiar bunica lui l-a dat pe mâna oamenilor legii.

În timp ce se întorcea de la un prieten, tânărul ar fi profitat de faptul că autoturismul nu era asigurat şi cheile erau în habitaclu, astfel că s-a urcat la volanul maşinii, proprietatea unui bărbat în vârstă de 51 de ani din Ialomiţa, şi ar fi condus până la domiciliul său din oraş Pogoanele.

Fapta a fost săvârşită în noaptea de 08 spre 09 mai. 

Tânărul lucra în ialomiţa de puţin timp, fiind eliberat în martie din închisoare unde a ajuns tot pentru conducere fără permis.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşitii infracţiunilor de conducere fără a deţine permis de conducere şi furt în scop de folosinţă. 

Faţă de tânăr a fost luată  măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Şofer trimis în arest, după o urmărire nebună pe străzi VIDEO

Un tânăr din Buzău a fost reţinut pentru pornografie infantilă. Victima, o copilă cunoscută pe Facebook

Hoţii au pus ochii pe foişoarele de pe cea mai spectaculoasă şosea din Buzău 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite