O buzoiancă a fost sancţionată de jandarmi pentru că şi-a pierdut de mai multe ori copilul în mulţimea adunată la o serbare câmpenească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fascinată de spectacolul de pe scena unei serbări câmpeneşti, o femeie din Buzău a uitat pentru câteva clipe că este cu băieţelul după ea. Nu l-a pierdut o dată, ci de două ori. De fiecare dată, copilul i-a fost găsit de jandarmii care asigurau ordinea publică la evenimentul folcloric.

În timpul spectacolului, jandarmii au observat un băieţel de aproximativ 3 ani care plângea după părinţi şi repeta că s-a pierdut de mama cu care venise la serbarea comunei. Jandarmii au încercat în zadar să afle de la trecători dacă îl cunosc pe copil. 

Subofiţerii împreună cu băieţelul s-au deplasat pe scena amenajată şi au făcut anunţul pentru a-i putea găsi părinţii. După un timp a apărut şi mama copilului, care a preluat copilul şi le-a mulţumit oamenilor legii. 

După nici o oră de la întâmplare, jandarmii au fost surprinşi să îl revadă pe minor, pierdut încă o dată. În acest caz, mama băieţelului a fost sancţionată cu avertisment conform Legii 61/ 1991.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite