O familie care vrea să repare un sfert de acoperiş se luptă cu birocraţia excesivă. „Mai mult costă hârtiile decât lucrările“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUZAU

O familie din Buzău se luptă de mai bine de cinci luni să-şi repare un sfert din acoperişul unei case, pentru care află încontinuu că tot mai are de completat documente, de obţinut avize şi de cheltuit bani.

Soţii Dumitriu au scos autorizaţii fără număr pentru repararea unei părţi din acoperiş, de 15 metri pătraţi, pentru a evita amenzile usturătoare prevăzute de noua legislaţie în domeniu.

"Ne-au impus autorizaţii de urbanism, avize tehnice de construcţie şi, la urmă, să luăm legătura şi cu un topograf”, spune Mitică Dumitriu, proprietarul casei care are nevoie de acoperiş nou.

Deşi familia pusă la încercare de birocraţia excesivă a scos din buzunar mai bine de 10.000 de lei numai pentru avize şi proiecte, până la finalizarea lucrării au aflat că mai are de făcut drumuri prin birourile instituţiilor. 

BUZAU

Nervii familiei Dumitriu au început să cedeze, întrucât au constatat că nu pot termina reparaţiile la timp, până la nunta fiului programată pentru luna viitoare.

”După ce au venit în curte tot felul de experţi, ne-au returnat dosarul şi ni s-a cerut să  mai facem şi o expertiză energetică. Suntem disperaţi, am cheltuit timp şi bani şi tot nu terminăm la timp. Mai mult costă hârtiile decât lucrarea în sine", spune Elena Dumitriu, soţia proprietarului. 

Aceştia acuză că, deşi Buzău are sute de vile construite ilegal, pentru care niciun inspector în construcţii nu a cerut vreo autorizaţie în ultimii 20 de ani, cei care vor să respecte litera legii se lovesc de excesul de zel al unor funcţionari inventivi care cer de fiecare dată câte un act nou la dosar.

BUZAU

Sunt însă specialişti care susţin că astfel de avize nu ar fi necesare pentru o simplă reparaţie, ţinând cont de caracterul de urgenţă al lucrărilor. 

"Eu unul n-am mai auzit să fie cerute atâtea autorizaţii pentru înlocuirea cu tablă a unor ţigle de pe casă. Ce face omul dacă îi plouă în casă, aşteaptă patru luni să obţină autorizaţie? Pentru ce îi trebuie omului certificat energetic ca să -şi repare acoperişul? Oamenii vor doar să repare, şi nu să vândă imobilul", ne-a declarat Constantin Ionescu, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Buzău.

Soţii Dumitriu sunt convinşi că funcţionarii Primăriei Buzău care se ambiţionează să le ceară în continuare acte şi avize, o fac din cauza unui vecin cu relaţii, care le pune beţe-n roate. În urma unor reclamaţii din partea acestuia, au fost organizate câteva controale până acum.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite