Mănăstire celebră înghiţită de pământ. „Clădirea s-a tot afundat în pământ, iar turla s-a prăbuşit deja în interior“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica se dărâmă pe zi ce trece
Biserica se dărâmă pe zi ce trece

Prăbuşirea turlei bisericii din Mănăstirea Răteşti simbolizează neputinţa oamenilor în salvarea ansamblului monahal de la dispariţie. Reprezentanţii Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei spun că investiţiile pentru consolidarea terenului şi refacerea clădirilor sunt atât de mari încât nu se ştie dacă mănăstirea va mai fi salvată vreodată.

Localitatea buzoiană Răteşti este pe cale să dispară de pe harta comunităţilor monahale din România, după aproape cinci secole de existenţă. 

Aici a dăinuit multă vreme o mănăstire de maici, devenită în ultimii zeci de ani obiectiv turistic de importanţă naţională.

O puternică alunecare de teren, din noaptea de 14 spre 15 mai 2014, a transformat aşezământul religios cu începuturi în secolul al XVI-lea, într-o ruină. 

A fost închisă, după ce stăreţia, clădirea muzeului, mai multe chilii şi biserica veche de peste 170 de ani s-au surpat din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din mai 2014. 

Prima distrusă de alunecări a fost stăreţia Mănăstirii Răteşti. Ulterior, mai multe chilii au fost distruse şi ele după ce pământul a continuat să se surpe. 

buzau

Pentru că încăperile în care trăiau călugăriţele şi surorile au devenit de nelocuit, viaţa femeilor fiind pusă în pericol, autorităţile bisericeşti au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropierea Mănăstirii Răteşti şi aparţinând Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. 

Alunecările de teren au continuat trei luni, ajungând şi la biserica mănăstirii. De atunci s-a încercat stabilizarea terenului şi oprirea alunecării, însă nu s-a reuşit mare lucru, fiind necesari mulţi bani pentru refacerea aşezământului monahal. 

”La biserică nu s-a mai făcut nimic, din lipsă de bani. Clădirea s-a tot afundat în pământ şi deja turla s-a prăbuşit în interior, având acoperiş din lemn. Trebuie refăcută din temelii, dacă vor fi bani vreodată”, ne-a declarat Maica Ghelasia, stareţa mănăstirii.  

buzau

Este un ansamblu istoric arhitectural vechi, încadrat ca monument istoric. Interiorul bisericii fost pictat de renumita şcoală de zugravi de Subţire, condusă de pictorul Nicolae Teodorescu.

Pe vremuri, Mănăstirea Răteşti era vizitată, în perioada sărbătorilor, de sute de pelerini veniţi de pretutindeni. După alunecările de teren care l-au distrus parţial, lăcaşul monahal este pustiu. 

Pentru reabilitarea mănăstirii, fusese iniţiat un proiect european dar care nu a mai putut fi realizat din cauza apariţiei alunecărilor de teren. 

Costurile pentru reabilitarea mănăstirii sunt foarte mari iar sursă de finanţare nu poate fi decât statul român. Până acum s-au executat mici lucrări de stabilizare a terenului şi a drumului de acces, cu bani de la Consiliul Judeţean.

Mănăstirea Răteşti, ctitorie de la 1844 a Episcopului Chesarie, se afla, din 2010, într-un proiect european de reabilitare şi introducere a ei în circuitul turistic. Contractul de finanţare fusese semnat în 2013, iar din 2014 urma să înceapă lucrările. La numai două zile după ce s-a semnat ordinul, mănăstirea a fost calamitată.

buzau

La sfârşitul secolului al XVI-lea, actuala aşezare monahală de la Răteşti, ctitorie a boierului Dragomir şi a soţiei sale, era doar un schit de călugări, având o biserică mică de lemn, închinată Sfintei Treimi. 

Prima menţionare a Schitului din Răteşti se păstrează din data de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie al monahului Sofronie de Gomeşti. 

Aşezarea monahală apare menţionată ca „schit” până în 1868. Potrivit documentelor, în anul 1752, locaşul monahal din Răteşti a fost părăsit, fie din pricina unor greutăţi ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reînfiinţat, ca urmare a donaţiei făcute de doi boieri, de acesta dată, schitul primind o obşte de maici.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite