Peste 450 de familii au primit notificări care anunţă deconectarea locuinţelor de la sistemul centralizat de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii a peste 450 de apartamente şi garsoniere din municipiul Buzău au primit notificări din partea RAM Buzău care anunţă debranşarea automată de la sistemul centralizat. Mai exact, vor fi deconectate de la căldură şi apă caldă blocurile în care au mai rămas doar una, două şi trei locuinţe branşate la RAM.

Regia Autonomă a calculat că aceste imobile cu puţini consumatori îi aduc pierderi, astfel că va renunţa de bunăvoie la aceşti abonaţi pentru a micşora deficitul dintre venituri şi cheltuieli. 

Consumatorilor care au venituri mici, municipalitatea buzoiană promite că le acordă un ajutor de până la 7.000 de lei pentru montarea unei centrale termice pe gaz.

Condiţiile care trebuie îndeplinite:

A. În cazul unei persoane singure: venitul lunar al solicitantului să fie sub 1162 de lei (salariul minim net pe economie în 2018)

B. În cazul unei familii: venitul mediu lunar al membrilor familiei să fie sub 1200 lei (salariul minim diferă puţin în funcţie de numărul copiilor)

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite