Poliția buzoiană se pregătește de începutul de an școlar. Un polițist, la fiecare școală sau grădiniță din județ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a pus la punct un set de măsuri ce vizează asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în jurul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Buzău, în anoul an școlar. Obiectivul principal al activităţilor desfăşurate de poliţişti constă în prevenirea şi combaterea situaţiilor de risc în care ar putea fi implicaţi elevii.

O noutate  constituie faptul că pentru fiecare liceu sau şcoală generală din judeţ a fost desemnat câte un poliţist care va ţine permanent legătura cu persoanele din conducerea acestor obiective, se va interesa de problemele cu care se confruntă elevii şi se va implica în soluţionarea lor.

Zona unităţilor de învăţământ din județ va fi supravegheată de patrulele de siguranţă publică, efectivele de poliţie fiind sprijinite de jandarmi şi poliţişti locali. Se va asigura prezenţa la vedere a forţelor de ordine, în intervalele orare în care elevii intră la cursuri şi pleacă de la şcoală, dispozitivele de siguranţă urmând a fi amplasate astfel încât să se asigure intervenţia rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea unităţilor de învăţământ.

Siguranţa rutieră a copiilor constituie, de asemenea, una dintre priorităţile poliţiştilor buzoieni. În acest sens, periodic, vor fi desfășurate activităţi preventive în rândul școlarilor. De menționat că pentru acest an de învăţământ, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău a realizat 10.000 de orare şcolare pe care elevii din clasa zero şi clasa întâi le vor găsi pe bănci, alături de manuale, şi 1.700 de afişe cu recomandări adresate elevilor de liceu şi şcoli generale, ce vor fi postate în unităţile de învăţământ din judeţ, la loc vizibil.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite