Povestea tragică din spatele broderiei unei ii de patrimoniu expusă într-un muzeu din Buzău
0
O veche ie pe care sunt brodate chipurile unor fetiţe este una dintre cele mai valoroase piese expuse la Muzeul Timpul Omului din Mânzăleşti, judeţul Buzău. Cămaşa diferă de celelalte exponate prin formele şi culorile broderiei din partea superioară a mânecilor.
Custodele muzeului din Mânzăleşti, Cecilia Petrescu, ne spune că ia care diferită de celelalte câteva zeci de cămăşi donate de localnicii de pe Valea Slănicului exprimă povestea unei mame care şi-a pierdut fetele din cauza tifosului.
„Am o ie cu o poveste impresionantă, donată de o bătrână din Mânzăleşti, singura ie pe care am găsit-o diferită. Este o ie a cărei altiţe este cu chipuri umane. Ne aduce aminte de traiul acela cumplit al populaţiei de aici”, spune Cecilia Petrescu, ghidul muzeului dedicat vieţii ţăranului român.
Altiţa este porţiunea ornamentată din partea de sus a mânecilor iilor. Exponatul cu model unic i-a aparţinut unei femei din Mânzăleşti care, după cel de-al Doilea Război Mondial, şi-a îngropat cinci fetiţe în doar câţiva ani, toate răpuse de o cumplită epidemie de tifos.
„În anul 1946, România trecea printr-o perioadă foarte grea. Era după război, sărăcia era mare şi mai fusese, culmea, şi o secetă cumplită. Foarte mulţi copii mureau. Femeii care a cusut această ie numai într-o săptămână i-au murit două fetiţe de aşa numitul tifos, o boală care secera foarte multe suflete”, povesteşte Cecilia Petrescu.
După pierderea pe rând a fetelor, în perioada de doliu pelungit, mama a hotărât să coasă o ie pentru a o da de pomană la 40 de zile după moartea ultimei fetiţe. Era atât de săracă, încât a făcut mânecile dintr-un ştergar.
În alegerea modelului de pe cămaşă, mama fetiţelor ajunse printre îngeri a găsit potrivită o broderie cumpărată de la negustorii care se perindau la târgurile de pe Valea Slănicului.
„În zona Mânzăleşti se organizau târguri iar la unul dintre marchidani femeia noastră a văzut probabil nişte ştergare sau carpete cu chipuri de chinezoaice, japoneze. Ea le-a asemuit cu fetiţele ei, bucălate, rotunjoare la faţă, şi le-a luat ca model”, spune ghidul muzeului în care este expusă ia unică.
În viziunea artizanei, altiţa era cerul iar chipurile brodate pe fond albastru simbolizau primirea fetiţelor sale în Rai. Sub altiţă a fost reprezentat pământul, cu fir verde, apoi râurile, prin dungi albastre.
Un eveniment nefericit a făcut ca ia să nu fie dată niciodată de pomană. Fetiţa căreia îi era destinată a murit şi ea tot de tifos. Atunci, mama îndurerată a aruncat cămaşa într-o ladă, de unde a mai fost scoasă de foarte puţine ori. Cămaşa a ajuns la muzeul din Mânzăleşti, unde a fost expusă aşa cum era ea, deteriorată.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului
Se încarcă comentariile...
