Buzău

articolul anterior articolul urmator

Primăria va investi în amenajarea a 20 de platforme de gunoi îngropate

1
24 Aug 2017 11:16:24
Autor: Iulian Bunila

Buzăul va avea, până la sfârşitul anului, peste 20 de platforme de gunoi îngropate. Decizia vine după ce lotul de trei asemenea platforme, date în folosinţă, în mod experimental, anul trecut, şi-a dovedit eficienţa.


”O a treia zonă în care facem eforturi pentru a îmbunătăţi imaginea Buzăului şi serviciile publice este cea a platformelor de gunoi îngropate; în cursul lunii septembrie vom avea finalizate 11 platforme îngropate, iar până la sfârşitul anului sper să mai facem încă nouă sau zece bucăţi, să ajungem la un total de 22-23. Aceasta pentru că, aşa cum ştiţi, anul trecut am făcut de probă, dacă vreţi, am realizat trei platforme îngropate care s-au comportat bine, şi vrem să extindem în tot oraşul această tehnologie, pentru că ne ajută să avem un oraş mai curat şi nişte servicii mai bune”, a precizat Constantin Toma.

Primele platforme îngropate deservesc locatarii a trei  asociaţii de proprietari: P.T. 8 Centru ( Strada Tunel), P.T. 20 Centru (lângă strada Napoca – la Biserica Greci) şi P.T. 9 Centru ( în spatele hotelului Coroana). 

Potrivit reprezentanţilor RER, investiţia aferentă celor trei platforme moderne a fost de 30.000 de euro, bani suportaţi în totalitate de societatea de salubritate. Firmele nu au dreptul să depoziteze gunoiul aici, spaţiile fiind destinate exclusiv locatarilor. Dacă vor fi prinşi aruncând gunoiul în platformele subterane, agenţii economici vor fi amendaţi.

Prin modernizarea acestor platforme se instituie la nivelul asociaţiilor de proprietari colectarea pe două fracşii: fracţie umedă (deşeuri menajere) şi fracţie uscată (deşeuri reciclabile: hârtie, carton, plastic, doze de aluminiu).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

maria ionescu
24.08.2017, 14:55:26

Slatina (Olt) face treaba asta de citiva ani si anul viitor va fi primu oras din tara caare va avea peste tot colectarea asta ECO a deseurilor menajere

Modifică Setările