Buzău

articolul anterior articolul urmator

Primarul unei comune buzoiene a fost trimis în judecată, pentru nereguli la obţinerea de fonduri europene

0
6 Jul 2015 19:56:22
Autor: Iulian Bunila

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Ilie Nicolae, primarul din Cochirelanca, pentru un cumul de infracţiuni, între care abuz în serviciu şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Este acuzat că a încheiat un contract de închiriere a izlazului comunal cu o asociaţie a crescătorilor de animale administrată chiar de soţia primarului. În baza acestui contract, familia primarului a beneficiat pe nedrept de fonduri europene.


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti îl acuză pe Ilie Nicolae dencomplicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, abuz în serviciu, conflict de interese şi inducere în eroare a organelor judiciare. 

Aurica Nicolae, preşedinte al ”Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca”, este acuzată de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. 

Mariei Borcan, secretar al comunei Cochirleanca, la data faptei, i-a fost invocată acuzaţia de complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
 
Potrivit rechizitoriului, în luna aprilie 2013, inculpatul Ilie Nicolae, în calitate de primar al comunei Cochirleanca, judeţul Buzău, beneficiind de ajutorul inculpatei Maria Borcan, secretar al primăriei Cochirleanca, a încheiat în mod nelegal şi la un preţ diminuat, contractul de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, cu „Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Carabaşa de Cochirleanca”, al cărei preşedinte este soţia acestuia, inculpata Aurica Nicolae. 

În baza acestui contract de închiriere, precum şi a altor acte false, inculpata Aurica Nicolae a depus la A.P.I.A. Buzău cererea de plata în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţa (SAPS), având drept rezultat decontarea pe nedrept a sumei de 89.346,2 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul adus Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – Centrul Judeţean Buzău. 

De asemenea, prin încheierea la un preţ diminuat, de către inculpatul Nicolae Ilie, a contractului de închiriere a izlazului comunal Cochirleanca, primăria localităţii a fost prejudiciată cu suma de 52.446,2 lei, reprezentând diferenţa dintre preţul stabilit de consiliul local prin hotărâre şi suma achitată efectiv de asociaţia respectivă cu titlu de chirie. 

După începerea cercetărilor împotriva sa, inculpatul Ilie Nicolae, cu ocazia audierii, a depus la dosarul cauzei un înscris întocmit în fals în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală, pretins comisă de inculpata Maria Borcan, de natură a crea o stare de pericol pentru buna desfăşurare a justiţiei. 

Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil deţinut de inculpata Aurica Nicolae, asupra unui bun mobil deţinut de primarul Ilie Nicolae şi asupra veniturilor salariale încasate de către inculpaţii Ilie Nicolae şi Maria Borcan, până la concurenţa sumei de 142.623,7 lei. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Buzău cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii luate în cauză.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările