Primarul oraşului Nehoiu, cercetat de către ANI pentru conflict de interese de natură penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentin Lungu, primarul oraşului Nehoiu, cercetat de ANI
Florentin Lungu, primarul oraşului Nehoiu, cercetat de ANI

Primarul oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, a fost declarat în conflict de interese de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Intergritate (ANI). Alesul local a achitat, în luna aprilie, o factură pentru firma în care a fost asociat unic şi administrator pentru un serviciu prestat în anul 2008.

Societatea Prodfor SRL a executat pentru Primăria Nehoiu un contract încheiat în 2008, în valoare de peste 273 de mii de lei. Plata lucrărilor s-a realizat însă de abia în aprilie 2013, când Florentin Lungu era primarul oraşului Nehoiu. 

Şi, chiar dacă nu mai administra societatea respectivă, plata sumei în contul contractului derulat cu Primăria Nehoiu l-a adus într-o situaţie de conflict de interese. 

Practic, prin aprobarea plăţii, Lungu a creat un avantaj firmei la care este, în continuare, asociat unic. 

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Florentin Lungu a infracţiunii de conflict de interese.

Pentru fapta sa, primarul din Nehoiu riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, dar şi pierderea dreptului de a mai ocupa o funcţie publică. 

Primarul oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, a declarat miercuri că acuzaţiile pe care ANI i le aduce sunt nefondate şi nu au nici o bază reală. Lungu a adăugat că va ataca decizia Agenţiei Naţionale de Integritate care l-a declarat ca fiind în conflict de interese şi va cere despăgubiri morale importante pentru acuzaţiile ce i-au fost aduse, fără temei, în opinia sa.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite