Producţia de cireşe dintr-o mare livadă a Agronomiei, înjumătăţită de vremea rea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţiunea de cercetare Istriţa va avea o producţie mai mică
Staţiunea de cercetare Istriţa va avea o producţie mai mică

Producţia de cireşe din acest an a Staţiunii de Cercetare Pomicolă Istriţa a fost afectată pe jumătate, spun specialiştii unităţii aflate în subordinea Universităţii de Agronomie (USAMV) Bucureşti. Din cauza vremii nefavorabile, o mare parte din fructe nu s-au mai dezvoltat după procesul de înflorire, iar culesul a fost amânat.

Precipitaţiile abundente şi temperaturile extrem de scăzute pentru această perioadă din an dau mari bătăi de cap pomicultorilor din zona Buzăului.

Chiar dacă în pieţele din judeţ şi-au făcut apariţia primele cireşe autohtone, la Staţiunea de Cercetare Pomicolă Pietroasa-Istriţa fructele abia au ieşit din floare.

Din acest motiv culesul cireşelor s-a amânat, iar producţia fermei buzoiene pare că va fi una diferită de cea din alţi ani.

”Din cauza condiţiilor climatice, culesul cireşelor se întârzie cu aproximativ două săptămâni. Înfloritul s-a prelungit şi, automat, s-a afectat şi producţia. Într-un an normal am fi putut să scoatem undeva la zece tone la hectar, chiar mai mult, dar în anul acesta vom fi undeva la patru sau cinci tone la hectar”, declară Rareş Pândaru, inginer în cadrul fermei pomicole.

Cu toate acestea, reprezentanţii staţiunii pomicole speră ca, începând cu jumătatea lunii iunie, să înceapă culesul cireşelor. 

Cei care vor să ofere o mână de ajutor o pot face, iar în schimb vor avea posibilitatea să plece acasă cu cireşe culese direct din pomi.

”Găsim foarte greu oameni aşa că am dezvoltat o campanie pentru familii şi pentru copii. Îi invităm să vină în livada noastră să-şi culeagă singuri cireşele”, spune inginerul Rareş Pândaru.

În cadrul unităţii de cercetare în domeniul pomicol, mai bine de zece hectare de teren sunt ocupate cu cireşi de diverse soiuri. Fructele sunt culese şi ulterior valorificate de staţiune în pieţe din Buzău, Ploieşti, Braşov sau Bucureşti.

Ferma pomicolă Istriţa este o subunitate a Universităţii de Ştiinte Agronomice şi Medicina Veterinară Bucuresti, care are ca activitate de baza producerea si comercializarea pomilor fructiferi din toate speciile care sunt adaptate condiţiilor pedoclimatice.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Tineri fugiţi din izolare, sancţionaţi după ce au fost găsiţi într-o parcare. O ceartă între ei a atras atenţia unor poliţişti

„Biblia“ vaccinului anti-COVID, tradusă pe înţelesul oamenilor de către preoţi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite