Buzău

articolul anterior articolul urmator

Psiholoaga care a încercat să ucidă cu maşina un poliţist pe motocicletă, condamnată la ani grei de închisoare

34
17 Oct 2021 10:52:58
Autor: Costel Crangan
Momentul reţinerii şoferiţei agresoare FOTO Iulian Bunilă
Momentul reţinerii şoferiţei agresoare FOTO Iulian Bunilă

O buzoiancă de 33 de ani care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă care o urmărea, iar apoi şi-a continuat drumul, a fost condamnată de instanţa de fond la 9 ani şi jumătate de închisoare cu executare şi la plata a 200.000 de lei despăgubiri civile.

Anda Vlădescu, o tânără psiholog din Buzău, se afla în luna august a anului 2020 la volanul maşinii personale  când poliţiştul Adrian Popa, angajat la Serviciul Rutier al IPJ Buzău, a observat defecţiuni la sistemul de semnalizare şi a încercat să o oprească. 

Pentru că şoferiţa nu a oprit, poliţistul pe motocicletă a pornit în urmărirea ei, iar la ieşirea din municipiul Buzău spre Ploieşti tânăra a virat spre stânga cu intenţia de a-l lovi pe poliţist, moment în care motocicleta acestuia a fost proiectată într-un autoturism care circula pe contrasens şi a luat foc.

„În baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., cu referire la art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la 188 alin. 1 şi 2 C.pen. condamnă inculpata VLĂDESCU Anda Ioana la pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat la data de 19.08.2020, în  dauna victimei POPA Adrian Dumitru", se arată în sentinţa magistraţilor de la Tribunalul Buzău.

Totodată, magistraţii Tribunalului Buzău au stabilit ca femeia să-i plătească poliţistului 200.000 de lei pentru prejudiciul moral suferit, dar şi peste 80.000 de lei către IPJ Buzău pentru motocicleta distrusă în accident.
 
„Obligă inculpata să plătească părţii civile Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău suma de 83807,78 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349, art.1357 C.civ., obligă inculpata să plătească părţii civile Popa Adrian Dumitru suma de 200.000  lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale”, se mai arată în sentinţa judecătorilor buzoieni.
 
Sentinţa Tribunalului Buzău de joi 14 septembrie 2021 nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
 
Anda Vlădescu, tânăra acuzată de ultraj calificat, a fost arestată preventiv pe 20 august, la o zi după ce a provocat accidentul, şi se află, în continuare, în arest preventiv.

Vă mai recomandăm şi:
 
Infernul prin care a trecut o tânără din Bucureşti. Cum a fost ademenită în Germania şi obligată să se prostitueze: „Am realizat prea târziu”
 
 
Băieţelul român din Italia răpit de tatăl său, găsit într-un tren. Cum au reuşit răpitorii să-i păcălească pe poliţiştii italieni 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

34 Comentarii

Ludwig
17.10.2021, 11:01:25

Stai sa te intrebi ce a fost in capul ei cand a vrut sa-l omoarte pe politist.....Acum zece ani la penitenciarul Targusor va fi prospatura pentru sefa de celula dintr-o anumita etnie, 200kg, stirba si transpirata...

+14 (18 voturi)
contributor contributor
17.10.2021, 11:55:15

Unde (mai) esti tu, Oprea doamne, sa-i arati fetei asteia cum ar fi putut scapa daca era balamaua USL-ului, sef pe la academiile rusinii si mare scula "pe" intersu' national.

+11 (15 voturi)
Adrian Foangǎ
17.10.2021, 11:32:02

Ma si mir ca au dat o sentinta corecta. Ma asteptam sa-i dea cu suspendare, o amenda, ceva insignifiant.

+1 (13 voturi)
robert trevor
17.10.2021, 11:48:54

am intalnit femei cu probleme psihice care au urmat studii in psihologie asta dupa ce absolvisera alte facultati. probabil ca spera ca astfel sa inteleaga mai bine ce se intampla cu ele .

-4 (18 voturi)
gee mama
17.10.2021, 12:09:44

Asta a fost plasată de presupusul ei amant și concitadin, șăf de cel mai mare partid de la Romanika, la RAPSS. Baragladina cu neuron stingher s-a crezut brusc maimuță. Acum intră la tot un fel de zoo unde vor fi la mare căutare morcovii întregi și bananele nedecojite...

+5 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (34)

Modifică Setările