REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 (VIDEO) În Buzău, copiii au dat năvală la avizierele şcolilor, ca să-şi vadă notele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Buzău, trei din patru elevi care au susţinut examenele Evaluării Naţionale au luat medii mai mari de 5, iar dintre aceştia, 53 au luat 10 pe linie. Surprinzător, elevii care au luat nota 10 la matematică sunt de patru ori mai mulţi decât cei care au luat punctajul maxim la limba română. Peste 3.000 de copii, împreună cu părinţii lor, au aşteptat în tensiune maximă afişarea rezultatelor.

Printre elevii buzoieni care se pot gândi deja că vor urma liceul dorit se află şi Denisa Ana-Maria Bănişor, care a luat 10 pe linie. „Am luat 10 şi la Limba Română şi la matematică. Am muncit foarte mult în cei patru ani de gimnaziu şi am ţinut să îmi ridic media anuală. Am avut nevoie şi de ore suplimentare, recunosc, însă au fost spre binele meu. Voi merge la Colegiul B.P. Hasdeu, la mate-info intensiv”, ne-a mărturisit Ana-Maria, eleva de 10.

În aglomeraţia de copii adunaţi în faţa avizierelor s-au putut distinge şi figuri triste. ”Mi-a fost greu să îmi sun un coleg pentru a-i da vestea că a luat note mici. Era supărat, fiindcă voia să meargă la un anumit liceu şi acum crede că nu va putea ajunge la el. Eu sunt fericit, fiindcă am luat notele care mă pot ajuta să intru la Colegiul Marghiloman, la mate-info”, ne-a declarat Sorin Coman, elev la Şcoala numărul 11.

Şcoala numărul 11, din municipiul Buzău, a avut săptămâna aceasta în examene numărul cel mai mare de elevi gimnazişti din judeţ. ”Am avut 187 de elevi în examen, adică toţi absolvenţii de clasa a opta. La matematică, am avut 50 de note de 10 la matematică şi 7 sub 5 iar la limba română, am avut cinci copii cu nota 10 şi şase cu note sub cinci. Suntem mulţumiţi de rezultate”, ne-a declarat Constantin Popa, directorul Şcolii generale numărul 11, din municipiul Buzău.

La nivelul judeţului Buzău, aproape 3.600 de copii au susţinut examenele evaluării naţionale, dintre aceştia, 78,81 la sută obţinând note mai mari de 5. Un număr de 53 de elevi au luat 10 atât la română, cât şi la matematică, 361 de copii au luat nota maximă la matematică şi numai 86, la limba română. 

CITEŞTE ŞI S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite