VIDEO Colindătorii din Smeeni vor duce colindele antifonice mai departe, chiar şi fără sprijinul autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ajun de Crăciun, formaţia de colindători ”Călmăţuiul”, a localităţii buzoiene Smeeni, i-a colindat pe bătrânii internaţi în Căminul pentru persoane vârstnice din Smeeni. Cu lacrimi în ochi, asistaţii centrului social le-au mulţumit tinerilor colindători pentru bucuria pe care le-a adus-o, în pragul Craciunului.

Deşi anul acesta colindătorii din Smeeni nu au mai avut un organizator şi un îndrumător care să-i poată prezenta şi promova la instituţiile importante din judeţ, nu au uitat de tradiţie şi au pornit singuri la colindat prin comună, la câteva unităţi medicale, firme şi la oamenii gospodari din sat. 

În acest an, nici şcoala şi nici autorităţile locale din Smeeni nu au mai susţinut ceata de colindători pentru ca reprertoriul lor unic să fie ascultat în cât mai multe locuri din judeţ şi din ţară.

Repertoriul cântăreţilor din Bărăgan este unul aparte, pentru că este constituit din colinde antifonice. Tradiţia acestor colinde cu nume ciudat este păstrată de peste patru secole. Grupul este format doar din bărbaţi şi se împarte în două, iar cel de-al doilea preia linia melodică a ultimei silabe a primului.

În comuna Smeeni, judeţul Buzău, grupul de colindători "Călmăţuiul" este format din 12 băieţi, îmbrăcaţi cu pantaloni de lână şi cojoace negre, cu căciuli de oaie pe cap şi încălţaţi cu cizme din piele, toate moştenite de la bătrâni. 

Au slujbe în diverse domenii, în agricultură sau la firme din oraş, sunt învăţători, agenti de pază sau lăutari de nunţi, însă, când vin sărbătorile, toţi devin colindători. Scot vechile straie din lăzile de zestre de la bunici, caietele cu versurile colindelor vechi şi se adună la Căminul Cultural, pentru repetiţii.

În ajunul Crăciunului, de dimineaţă şi până seara târziu, ceata de tineri din Smeeni colindă pe la toţi gospodarii din sat. Cunosc zece colinde antifonice, pe care le-au învăţat de la strămoşii lor şi le interpretează pe rând, astfel încât cel colindat aude mereu altceva decât vecinul său.

"Oamenii sunt obişnuiţi să îi colindăm în fiecare an şi niciodată nu ocolim pe nimeni. Ne primesc toţi bine, cu tot ce au mai bun şi scot pe masă bucate şi ţuică fiartă", spune Ştefan Ţârcă, unul dintre colindători.

Odinioară, colindătorii din Smeeni, adică bunicii sau străbunicii tinerilor care sunt astăzi în ceata "Călmăţuiul", vizitau numai gospodăriile cu fete tinere, de măritat. Mergeau la geamul lor, se dispuneau în semicerc şi interpretau colindele antifonice, cu urarea ca fecioarele să îşi găsească ursitul în anul ce vine. Acum însă nu ocolesc pe nimeni, pentru că riscă să fie certaţi de oamenii pe care nu i-au colindat.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite