Terorizată de partenerul de viaţă, o femeie s-a urcat pe un pervaz şi a ameninţat că se aruncă de la etajul 10

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I. Bunilă
Sursa I. Bunilă

Pentru a pune capăt bătăilor primite de la fostul soţ, în prezent concubin, o femeie de 42 de ani a recurs la un gest extrem. S-a închis într-o cameră şi ameninţa că se aruncă în gol. Speriat de intenţia partenerei, care era aplecată peste pervaz, bărbatul a sunat la 112. Două ore au durat negocierile pentru descurajarea femeii.

Miercuri seară, în jurul orelor 22.00, poliţiştii buzoieni au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că într-un imobil din municipiul Buzău o femeie s-ar fi închis într-o cameră a locuinţei şi ameninţă că se va arunca în gol de la etajul zece al blocului.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti, împreună cu un negociator din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale precum şi pompieri din cadrul ISU Buzău şi un echipaj medical de urgenţă.

Aşa cum prevede procedura, negociatorul a intervenit pentru detensionarea situaţiei, reducerea nivelului de anxietate şi stabilirea unui echilibru între planul emoţional şi raţional al femeii.

Ulterior, în urma discuţiilor purtate cu acesta, femeia în vârstă de 42 de ani a fost convinsă să renunţe la gest. Ea le-a permis negociatorilor să intre în camera în care se blocase de frica partenerului agresiv.

Intervenţia s-a încheiat la miezul nopţii. Din cercetări s-a stabilit că apelantul, un bărbat de 53 de ani, din Buzău, în urma unui conflict familial ar fi agresat-o pe fosta soţie, actualmente concubină.

”De asemenea, având în vedere aspectele constatate, în conformitate cu prevederile Ordinul MAI nr. 146/2018, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică, s-a procedat la evaluarea situaţiei de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului, persoana vătămată opunându-se emiterii unui ordin de protecţie provizoriu”, spun reprezentanţii IPJ Buzău.

Femeia a fost  transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În cauza, poliţiştii au deschis un dosar penal iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Cadavru cu urme de violenţă, găsit în Piteşti, lângă calea ferată. Ce au descoperit oamenii legii

Bătăuşi reţinuţi de poliţişti după o demonstraţie de forţă într-o comună din Argeş. Indivizii au lovit un consătean şi i-au făcut praf maşina

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite